Categories: EvenimentFlash

Poştăriţa şi-a anihilat agresorul cu spray iritant

Dana Istudor / Nicoleta Popa

O angajată a Poştei din Petrila a fost la un pas de a fi jefuită de un bărbat căruia îi dusese pensia. Femeia s-a apărat cu un spray iritant şi a reuşit să scape din mâinile agresorului.

Incidentul s-a petrecut în Petrila, vineri, în cartierul Burdeşti, iar poliţiştii şi jandarmii din localitate au reuşit să-l prindă pe agresor. Totul a început după ce poştăriţa a mers să-i ducă pensia unui localnic, iar fratele acestuia, în vârstă de 34 de ani, a sărit să o jefuiască pe femeie, supărat că a primit mai puţini bani decât în luna anterioară.

I-a dat un jet în faţă

„Bărbatul s-a prezentat la Oficiul Poştal din Petrila, ca să îşi ridice pensia. Nemulţumit de banii pe care i-a primit, a început să facă scandal. Diriginta oficiului a încercat să îi explice că aceasta este suma care i se cuvine, însă el nu a vrut să înţeleagă. A plecat într-un sfârşit, ameninţând că o va prinde pe poştăriţă, lucru ce s-a şi întâmplat. În momentul în care bărbatul recalcitrant a vrut să introducă mâna în geanta factorului poştal, acesta a folosit spray-ul iritant-lacrimogen pe care îl avea în dotare”, a declarat Camelia Arion, inspector de exploatare Oficiul Judeţean de Poştă Hunedoara. Sorin B., de 34 de ani, cunoscut cu afecţiuni psihice, a fugit după incident de acasă, dar a fost prins în scurt timp de către jandarmi. „Pe baza semnalmentelor comunicate, jandarmii hunedoreni au reuşit în scurt timp să identifice şi să reţină făptuitorul. Bărbatul fugise de la domiciliu, fiind depistat de jandarmi în zona Cimpa din oraşul Petrila”, declară lt. Nicolae Răducu, din cadrul Jandarmeriei Hunedoara. Bărbatul, fost audiat de către poliţiştii din Petrila şi va fi supus unei expertize psihiatrice, pentru a se stabili dacă a acţionat sau nu cu discernământ.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

13 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

13 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

13 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

13 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

13 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

13 ore ago