Pompierii Detașamentului Hunedoara, de la Punctul de Lucru Totești, dar și colegii lor din municipiu, au intervenit, în această după amiază, în localitatea Sarmizegetusa, pentru stingerea flăcărilor care au cuprins o anexă în care se aflau 28 de baloți de paie foarte uscați.
Echipajele de pompieri, care au intervenit cu 2 autospeciale de stingere, de medie și mare capacitate, au acționat pentru lichidarea incendiului care a se manifesta și la vegetația uscată din jurul construcției în interiorul căreia erau depozitați baloții.
Pentru a sprijini acțiunile pompierilor, autoritățile locale au trimis la locul producerii situației de urgență un utilaj greu care a putut interveni în interiorul magaziei cuprinsă de flăcări.
Intervenția promptă și bine coordonată a echipajelor de stingere, care au acționat simultan în cele 2 perimetre: magazia cu o suprafață de 300 metri pătrați și vegetația uscată din împrejurimile acesteia, a oprit extinderea flăcărilor pe o suprafață mai mare de teren din apropiere.
Cauza probabilă a izbucnirii flăcărilor a fost folosirea focului deschis în spații deschise.


