Categories: Actualitate

Polițistul din Petroșani, acuzat de luare de mită și contrabandă, înțelegere cu DIICOT?

Ofițerul din cadrul Poliției Petroșani ar fi luat mită de nu mai puțin de 41 de ori, susțin procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Hunedoara. Aceștia l-au reținut pe polițist în urma unui flagrant efectuat la Petroșani. Gabriel Bașta a fost arestat pre­ventiv și a ajuns la un acord cu pro­curorii DIICOT de recunoaștere a vinovăției.

A scăpat de arestul preventiv
Acordul care i-ar aduce o pedeapsă mai mică față de un proces penal tre­buie validat de un judecător, lucru care ar urma să se întâmple în ultima zi a acestei luni. Pe de altă parte, polițistul a scăpat și de măsura arestului pre­ven­tiv după ce în primele zile ale anu­lui, Curtea de Apel Alba Iulia i-a admis contestaţia și a dispus dispune înlo­cui­rea arestării preventive cu arestul la domiciliu pentru o durată de 30 de zile. Bașta a fost cercetat pentru co­miterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (41 de acte ma­te­riale) şi complicitate la contrabandă asimilată. ”Se efectuează cercetări cu privire la un inculpat, agent de poliție, pentru comiterea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată (41 de acte materiale), complicitate la con­trabandă asimilată și divulgarea informațiilor secrete de serviciu sau nepublice, constând în aceea că, în perioada 2018 – 06.11.2023 a primit în mod direct, sume de bani cuprinse între 500 de lei și 2.000 de lei în schim­bul cărora a oferit protecție unor persoane implicate în activitatea ilicită de contrabandă cu țigări, furni­zându-le informații despre efec­tu­a­rea unor percheziții, dispunerea de mă­suri preventive sau acțiuni de con­trol ce urmau a se desfășura la opera­tori economici din zona Văii Jiului. La data de 06.11.2023, a fost prins în flagrant în timp ce a primit mită suma de 1000 de lei în scopurile mențio­nate”, a informat DIICOT- Biroul Teri­to­rial Hunedoara. Alături de el, în do­sar, sunt inculpate alte 10 persoane din Valea Jiului. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

14 ore ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

14 ore ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

14 ore ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

14 ore ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

14 ore ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

14 ore ago