Omul s-a ținut tare și a mințit chiar și la testul poligraf în încercarea de a-și scăpa de pușcărie un nepot. A fost acuzat de trei infracțiuni de mărturie mincinoasă și condamnat de Judecătoria Petroșani.
Condamnat
Potrivit anchetatorilor, bărbatul de 67 de ani a susținut în fața polițiștilor, procurorilor și judecătorilor că a condus un autoturism din Timișoara și până la Petrila, în acest fel încercând să-i determine pe anchetatori să nu-i acuze nepotul care nu avea permis de conducere. ”Fiind audiat în calitate de martor în dosarul penal înregistrat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Petroșani, având ca obiect săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere a declarat că numitul (…), care era cercetat și care nu poseda permis de conducere, nu a condus autoturismul marca BMW. El a fost audiat în calitate de martor în fața instanței de judecată când și-a menținut declarațiile date în faza de urmărire penală, cu scopul de a-l favoriza pe inculpatul trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și a declarat că el a condus autoturismul marca BMW pe ruta Timișoara-Petrila. (…) Potrivit concluziilor raportului de constatare criminalistică – Laboratorul Poligraf – rezultă că răspunsurile numitului la întrebarea nr. 4 „Minți când declari că în mai 2016, dumneata ai condus autoturismul BMW, de la Timișoara până la Petrila? Răspuns: ”Nu”, relevantă cauzei, au provocat modificări specifice comportamentului simulat-subiect nesincer”, se arată în dosar. Pensionarul a fost condamnat de Judecătoria Petroșani la pedeapsa de 2.700 lei amendă penală (180 zile-amendă a câte 15 lei/zi-amendă) pentru săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în formă continuată (trei acte materiale. (M.Gânju)
În universul sloturilor online sunt multe mituri și așa-zise informații care nu au nicio bază…
În luna mai, Roata Norocului de la MrBit strălucește mai puternic ca niciodată, iar clienții…
Astăzi, în jurul orei 11:10, Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată prin intermediul numărului unic…
Pompierii au acționat cu 3 ambulanțe SMURD, o autospecială de intervenție și cu o Autospecială…
Primăria Hunedoara a depus plângere penală pentru identificarea şi aplicarea măsurilor legale împotriva persoanei/persoanelor care…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore față…