Un adolescent din Lupeni, Adrian-Cristian B, în vârstă de 16 ani, a comis peste 40 de infracţiuni până să fie prins. Îşi făcuse o pasiune din a fura autoturisme şi a le conduce, deşi nu are permis.
Acum a fost condamnat într-un nou dosar de furt, în care a acţionat alături de alţi doi tineri. Astfel, Adrian-Cristian B. a fost condamnat de Judecătoria Petroşani la măsura educativă privativă de libertate, respectiv internarea sa într-un centru educativ pe o perioadă de trei ani pentru comiterea infracţiunilor de furt calificat, furt în scop de folosinţă şi conducerea unui vehicul fără permis de conducere. În cazul în care comite o nouă infracţiune sau este judecat pentru fapte concurente săvârşite anterior, minorul ar putea ajunge într-un penitenciar. Complicele său, Marius-Darie L, a primit o condamnare de un an şi patru luni, pentru aceleaşi fapte, pedeapsă care va fi executată într-un centru educativ pentru minori. Al treilea complice, tot minor, Gabriel-Mihai R. a primit o pedeapsă de doi ani şi şase luni. Cei trei au făcut apel la sentinţa dictată de Judecătoria Petroşani.
Capul răutăţilor a fost Adrian-Cristian B., au stabilit anchetatorii, iar până să fie condamnat avea un ”palmares” de peste 40 de furturi. Minorul din Lupeni, între decembrie 2018 şi februarie 2019, a furat fără încetare din autoturisme şi locuinţe. Într-o singură noapte, adolescentul a furat trei maşini pe care le-a condus şi apoi le-a abandonat.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…