Categories: Actualitate

Condamnarea din Italia i-a venit de hac

Un recidivist din Petrila, prins de po­lițiști conducând fără permis, a primit o condamnare cu executare și riscă să ajun­gă în penitenciar dacă decizia Jude­că­toriei Petroșani va rămâne definitivă.
Individul a fost prins la volanul unui auto­turism pe o stradă din Petrila, deși nu are permis. Șoferul a fost observat de polițiști, care l-au oprit, cerându-i documentele. Bărbatul nu a avut ăncotro și le-a mărturisit oamenilor legii că are permis de con­du­cere, dar a condus pe o distanță de apro­xi­mativ 100 metri. El a fost testat cu aparatul etilotest Drager, iar la poziția 00145, acesta a indicat o valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. S-a mai stabilit că autotu­ris­mul condus de hunedorean avea certifi­ca­tul de în­ma­triculare suspendat, ITP-ul era expirat și nici poliță RCA valabilă nu avea”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

A violat o prostituată în Italia
Individul a fost condamnat de Jude­că­toria Petroșani la 1 an de închisoare pentru con­ducere fără permis. În cazul său instanța n-a suspendat pedeapsa deoa­re­ce este recidivist. A comis în Italia mai mul­te infracțiuni, însă una dintre ele a fost con­siderată gravă. Bărbatul este acuzazt că în urmă cu câțiva ani, a forțat o femeie să în­tre­țină relații sexuale cu el. „A constrâns-o la un raport sexual, imobilizându-i mâi­nile și strivind-o la sol, astfel încât să o împiedice să fugă și să opună re­zistență, lovind-o în frunte cu o lovitură de picior”, se arată în do­sar. Un tribunal din Italia l-a condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de viol. Judecătoria Petroșani a apreciat că nu se poate dispune suspendarea exe­cutării pedepsei sub supraveghere, întrucât față de inculpat nu era împlinit termenul de reabilitare judecătoreas­că la data săvârșirii faptei de con­ducere pe drumurile publice a unui vehicul fără a avea permis de condu­ce­re. (M. Gânju).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

12 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

12 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

2 zile ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

2 zile ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago