Categories: Mesagerul juridic

Plângerea împotriva procesului verbal de contravenţie

Doris Visirin, avocat

Toată lumea mai greşeşte din când în când, iar legea stabileşte că unele dintre aceste greşeli se numesc contravenţii şi se sancţionează, conform actelor normative specifice fiecărui domeniu, în principal cu avertisment, amendă contravenţională şi prestarea unei activităţi în folosul comunităţii. Există şi sancţiuni complementare, pe care organele de control le pot aplica, prevăzute în OG 2/2001, printre acestea fiind confiscarea bunurilor rezultate din contravenţii, blocarea contului bancar, suspendarea activităţii agentului economic, retragerea licenţei sau a avizului pentru anumite operaţiuni sau pentru activităţi de comerţ exterior, temporar sau definitiv.
Contravenţia, precum şi sancţiunea aplicată pentru aceasta sunt consemnate într-un proces verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, întocmit de agentul constatator, care trebuie să conţină mai multe menţiuni prevăzute de lege, cum ar fi data şi locul unde este încheiat, datele personale din actul de identitate, descrierea faptei contravenţionale cu arătarea locului, orei  şi datei la care a fost săvârşită, posibilitatea achitării a jumătate din minimul amenzii în termen de 48 de ore, dacă legea prevede această posibilitate, termenul de exercitare a căii de atac şi organul la care se poate depune plângerea.
Procesul verbal prin care se constată şi se sancţionează contravenţia poate fi atacat, în termen de 15 zile de la data înmânării sau comunicării acestuia, cu plângere depusă la judecătoria în a cărei circumscripţie a fost săvârşită contravenţia, plângere pentru care se achită o taxă judiciară de timbru de 20 de lei. Plângerea depusă suspendă executarea procesului verbal, până la soluţionarea cauzei, deci sancţiunea dispusă prin procesul verbal atacat nu se aplică. În plângere pot fi invocate mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie, motive de nulitate absolută sau relativă a actului atacat, diferite de la caz la caz, în funcţie de situaţia faptică.
În funcţie de motivele invocate şi de  probele administrate, instanţa poate să dispună admiterea plângerii, situaţie în care anulează actul constatat a fi nelegal şi ca urmare, şi pedeapsa stabilită prin acesta sau respingerea plângerii, caz în care procesul verbal atacat este menţinut.

Mesagerul Hunedorean

Share
Published by
Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

6 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

6 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

6 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

6 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

6 ore ago