Mai mulţi jucători de la Jiul Petroşani au depus memorii la Federaţie, pe motiv că nu şi-au încasat drepturile salariale de câteva luni. În capul listei celor care-şi cer drepturile băneşti, se află Alin Ilin, care are de luat o restanţă din luna mai şi o parte din banii de la semnătură. Din punctul de vedere al conducerii Jiului, Ilin nu e însă cel mai în măsură să facă presiuni prin intermediul FRF, întrucât fotbalistul nu-şi poate face datoria faţă de echipă, pentru că a fost diagnosticat cu ruptură musculară. Totuşi, moral şi legal, jucătorul trebuie plătit. (C. Marinuţ)
La data de 31 ianuarie 2026, în jurul orei 15:34, Poliția Municipiului Hunedoara a fost…
În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…
În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…
O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…
Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…