PRM Hunedoara îl susţine pe Geoanã

 

 Nicolle Ebner

Primul partid din judeţul Hunedoara care a declarat că-l sprijină, în turul doi al prezidenţialelor, pe Mircea Geoană – candidatul PSD, a fost Partidul România Mare. Anunţul a fost făcut de conducerea judeţeană a partidului, la câteva ore după aflarea rezultatelor primului tur de scrutin.
Consilierul judeţean Victor Leu (foto), vicepreşedintele organizaţiei municipale PRM Hunedoara, spune că este mulţumit de rezultatul obţinut de PRM în judeţ. „Un procent de aproape opt la sută, mai mare cu aproximativ 50 la sută faţă de rezultatul obţinut de Vadim Tudor la nivel naţional, consider că este mulţumitor, pentru noi, dacă ţinem cont de posibilităţile financiare extrem de reduse ale partidului”, a declarat Victor Leu. În ceea ce priveşte turul doi, din 6 decembrie, „ne dorim un viitor preşedinte care să aibă prezenţa, calităţile şi diplomaţia politică ale lui Mircea Geoană. Prin urmare, vom susţine candidatul PSD. Am ajuns la concluzia că este mai bine pentru România să aibă un preşedinte diplomat, decât unul jucător-judecător, care ne-a dovedit de ce este în stare, în cei cinci ani de mandat”.

Vadim, de trei ori candidat la preşedinţie 
La alegerile din 2000, bătălia finală s-a dat între Ion Iliescu şi Corneliu Vadim Tudor. Atunci, Iliescu a obţinut 66,83 la sută din voturile românilor prezenţi la vot, iar Vadim Tudor, 33,17 la sută. La prezidenţialele din 2004, Vadim a fost al treilea clasat, obţinând 12,57 la sută din voturi, după Adrian Năstase, 40,97 la sută şi Traian Băsescu, 33,92 la sută. La scrutinul de acum, liderul PRM a rămas în topul celor mai apreciaţi şi populari lideri politici, dar a mai coborât o treaptă, clasându-se, după primul tur de scrutin, pe locul patru, fiind devansat de Traian Băsescu, 32,44 la sută, Mircea Geoană, 31,15 la sută, şi Crin Antonescu, 20,02 la sută. La prezidenţialele din acest an, Corneliu Vadim Tudor a fost preferatul a 5,55 la sută dintre românii care şi-au exprimat opţiunea la vot. Un procent de 7,7 la sută dintre hunedoreni l-au vrut pe Vadim Tudor preşedintele României.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

De ce să îți faci Carte Electronică de identitate

Primăria Municipiului Deva și Serviciul Local de Evidență a Persoanelor (SPCLEP) Deva informează cetățenii cu…

54 de secunde ago

Invitat la masă să-și cunoască viitoarea soacră, ginerică și-a prădat și soțioara, și pe mama-soacră

Individul, condamnat în trecut tot pentru furt, n-a rezistat tentației după ce a văzut că…

2 minute ago

Hărău, pe valul investițional

Magdalena Șerban Una dintre comunele hunedorene care a luat avânt în ultimii ani este Hărău.…

2 minute ago

Câștigătorii concursului „Condeiul Magic”, premiați

Sala de Lectură a bibliotecii ju­de­țene a găzduit festivitatea de pre­mi­e­re a elevilor participanți la…

3 minute ago

Cum e afectat spitalul județean din Deva de decizia de reducere a numărului de paturi la nivelul național

Magdalena Șerban Ministerul Sănătăţii a propus, iar Gu­ver­nul a aprobat, reducerea paturilor de spital cu…

5 minute ago