Categories: Actualitate

Plan pentru încă un drum spre Retezat

Drumul spre Baleia ar putea fi reabilitat de Consiliul Judeţean Hunedoara, atât pentru locuitorii satelor de la poalele masivului, cât şi pentru turişti.

Administratorul public al judeţului Hunedoara, Costel Avram, a efectuat o vizită de lucru pe DJ 667 Pui – Râu Bărbat – Hobiţa – Baleia, drum care este cea de-a cincea poartă de intrare în Parcul Naţional Retezat, după cele de la Poiana Pelegii, Cârnic, Râuşor şi Câmpu lui Neag. ”Dacă înainte de 1990, pe acest drum se circula cu autobuzul, acum, din păcate, aşa cum am putut constata, el este impracticabil cu maşina. Voi solicita conducerii Consiliului Judeţean şi consilierilor judeţeni să-şi îndrepte atenţia şi spre această cale rutieră pe care localnicii şi turiştii deopotrivă aşteaptă să poată circula din nou şi altfel decât cu căruţa sau cu maşina 4×4, a declarat Avram.
Drumul judeţean este în prezent o atracţie pentru turiştii iubitori de mountain bike, mai ales că de la refugiul montan de la Baleia se vede Tulişa, şi se pot face trasee în întreg masivul. Zona Baleia era un punct important al celor mai sălbatici munţi din ţara noastră, însă a trecut în uitare după ce a fost amenajată ruta spre Nucşoara- Cârnic- Cabana Pietrele. De la Pietrele, traseele sunt mai scurte către vârfurile Retezatului şi astfel, traseele cu plecare de la cabana de la Baleia, începând cu anii 70, au fost uitate. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că într-o primărie de la noi se în­tâmplă ca într-un…

11 ore ago

Încotro mergem? Din rău în mai rău

Ministrul Muncii, Florin Manole (foto), a declarat ieri că eco­nomia României se confruntă cu proble­me…

11 ore ago

Bulina albă

Liliana Stolnicu, managerul Sanatoriului de Pneumo­ftiziologie Brad Pentru investițiile pe care le implementează din finanțări…

11 ore ago

Bulina neagră

B.T., din municipiul Deva Pentru că a fost prins conducând mașina fiind sub influența drogurilor.…

11 ore ago

EȘECURI, CONTRADICȚII ȘI CONFUZII LA VÂRFUL PNL HUNEDOARA

Într-o tentativă grosolană de a falsifica reali­ta­tea și de a șterge cu o cârpă murdară…

11 ore ago

I-a furat idenitatea și a făcut credit pe numele său

Un bărbat din Uricani s-a trezit dator la un IFN după ce a încercat să…

11 ore ago