Categories: Sport

Perfecţiune la puterea a şaptea

Ciprian Marinuţ

Cetate Devatrans are punctaj perfect şi după al şaptelea meci susţinut în campionatul Diviziei A, seria B, întrucât s-a impus cu scorul de 39-27 (18-14) şi pe terenul echipei ACS Sepsi Sf. Gheorghe. Cu acest nou succes, gruparea patronată de Marian Muntean şi-a consolidat locul secund în clasament şi s-a apropiat la doar trei puncte de lidera, CSM Bistriţa, care are un meci în plus disputat.

Victorie fără emoţii
Cu un plus de experienţă dat de anii de participare în Liga Naţională şi cu superioritate valorică la nivelul lotului, Cetate Devatrans a condus în permanenţă şi a câştigat fără emoţii partida cu trupa din Sfântu Gheorghe. Chiar dacă la pauză diferenţa a fost de doar patru goluri, scor 18-14, trupa antrenată de Adrian Palko a jucat din ce în ce mai bine pe măsura trecerii timpului şi şi-a mărit constant avantajul pe parcursul reprizei secunde, impunându-se la final la o diferenţă de 12 goluri.
Următorul pas spre Liga Naţională pentru Cetate va fi sâmbătă, în runda următoare, acasă, la Haţeg, cu CSU Timişoara, o formaţie care nu ar trebui să-i pună probleme. Apoi, în data de 14 noiembrie, urmează „meciul meciurilor”, duelul din deplasare cu CSM Bistriţa. Suspectată de Marian Muntean de jocuri de culise, prin motivarea adversarelor echipei din Deva, CSM Bistriţa are şi ea un traseu perfect, cu opt victorii din opt partide. Ca o curiozitate, cele două echipe care s-au înscris cu pretenţii în lupta pentru promovarea în Liga Naţională au în acest moment aceeaşi diferenţă de golaveraj, plus 106. Cetate Devatrans are un meci mai puţin decât rivala sa, având de susţinut o restanţă cu Naţional Braşov, însă în ultima etapă a turului va sta.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Marian Nicolae ·
    Cea mai solicitata oferta de lucru online! Suntem in plina ascensiune si suntem cei mai cautati! Oferim celor interesati posibilitatea unei colaborari online, part-time, la domiciliu, cu castiguri asigurate prin contract de comision. Cerem: cunostinte minime de navigare pe internet, de lucru cu fisiere pdf si word, de folosire a emailului. Sunt necesare calculator si conexiune la internet. Asiguram instruire gratuita si pas cu pas. Numai persoanele foarte serioase sunt asteptate sa ceara detalii la adresa de email mariannicolae96@yahoo.com

Recent Posts

Când dragostea și onoarea merg mână în mână

Cu mare bucurie împărtășim un moment special din viața colegului nostru, Vlad, un tânăr polițist…

16 ore ago

Tânăr reținut după ce a furat telefonul folosit la monitorizarea electronică a unui agresor

Polițiștii s-au sesizat din oficiu, în urma unei alerte generate de dispeceratul de monitorizare electronică,…

22 de ore ago

Pompierii din Petroșani, Lupeni și Vulcan intervin în aceste momente pentru stingerea unui incendiu puternic…

2 zile ago

Măsuri dispuse de polițiști într-un caz de amenințare în contextul violenței domestice, în comuna Râu de Mori

La data de 06 februarie 2026, în jurul orei 17:35, polițiștii din cadrul Poliției Orașului…

2 zile ago

Orăștie. Prinși în flagrant de polițiști în timp ce forțau un easybox pentru a sustrage colete

Polițiștii hunedoreni au intervenit prompt și au prins în flagrant două persoane bănuite de comiterea…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că doi amici s-au cer­tat, după ce unul dintre ei nu i-a…

4 zile ago