Ciprian Marinuţ
Handbalistele de la Cetate Devatrans vor reveni pe parchet după o pauză de aproape o lună şi vor juca, azi, de la ora 15.00, în deplasare, cu CSU Reşiţa, ocupanta locului cinci, în cadrul etapei a 18-a a campionatului Diviziei A, seria B. Trupa antrenată de Ioan Mătăsaru are doar varianta victoriei pentru a menţine tempoul în duelul de la distanţă cu lidera clasamentului CSM Bistriţa, de care o despart trei puncte.
Ultimele cinci etape
Campionatul Diviziei A, seria B, la handbal feminin se va relua azi cu etapa a 18-a care se desfăşoară după o pauză de aproape o lună de zile şi dă startul ultimelor cinci runde ale sezonului. Rivala la promovare a grupării din Deva, CSM Bistriţa, va evolua şi ea în deplasare cu Sepsi Sf. Gheorghe, echipă clasată pe locul şapte. Înaintea acestei runde, între Cetate Devatrans şi CSM Bistriţa este o diferenţă de trei puncte în favoarea grupării care a devenit „satelitul” formaţiei HCM Baia Mare. Cele două favorite se vor întâlni în meci direct în cadrul etapei a 21-a (penultima), la Deva, partidă în care Cetate are nevoie de o victorie la peste opt goluri diferenţă pentru a trece pe primul loc, după ce a pierdut în tur cu 23-31 (11-14), la Bistriţa. În celelalte meciuri ale etapei de azi se vor întâlni: CSM Slatina – Naţional Braşov; Mureşul Tg Mureş – CSU Oradea; SCM Piteşti – ACS Avram Iancu Arad ; CSU de Vest Timişoara – stă.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…