Categories: Sport

Victorie şi fără antrenor

Ciprian Marinuţ

Handbalistele de la Cetate Devatrans au făcut instrucţie cu SCM Piteşti şi au marcat aproape 50 de goluri în meciul câştigat, sâmbătă, la Haţeg, cu scorul de 47 – 30, deşi au rămas fără antrenorul Adrian Palko. Victoria categorică în faţa ocupantei locului patru, fără sprijinul unui tehnician, e un semn că în Divizia A, seria B (eşalonul doi valoric) nivelul e unul foarte modest.

Multe goluri şi destul spectacol
Cetate a respectat reţeta succeselor lejere în actualul sezon în care evoluează în afara Ligii Naţionale, deşi antrenorul Adrian Palko şi-a reziliat contractul cu clubul pe cale amiabilă săptămâna trecută. Jucătoarele cu experienţă le-au ghidat pe cele tinere din teren, iar patronul Marian Muntean şi antrenorul emerit Ioan Mătăsaru le-au supervizat de pe margine, astfel că echipa a făcut un joc bun, soldat cu o victorie concludentă, 47-30. Au fost foarte multe goluri marcate (77), semn că ritmul a fost bun, iar meciul a avut suficiente faze de bună calitate. Îngrijorător totuşi, pentru echipa deveană este numărul mare de goluri primite la un meci pe teren propriu. „Piteştencele au practicat un marcaj om la om pe tot terenul, de aceea golurile s-au înscris extrem de uşor. Echipa noastră a înscris mult şi lejer, dar a şi primit prea multe goluri pentru valoarea adversarelor”, a comentat Marian Muntean, finanţatorul grupării Cetate Devatrans. Trebuie precizat că profesorul Ioan Mătăsaru nu a stat în mod oficial pe banca tehnică la meciul de sâmbătă de la Haţeg cu SCM Piteşti, pentru că nu sosiseră hârtiile oficiale de la Federaţie. În etapa următoare, Cetate va juca în deplasare cu Mureşul Târgu Mureş, sâmbătă, în Sala Sporturilor din Tg. Mureş.

Rezultatele complete ale etapei a 15-a:
Naţional Braşov – ACS Avram Iancu Arad 45-17; CSM Bistriţa – Mureşul Tg. Mureş 33-21; Sepsi Sf. Gheorghe – CSU Reşiţa 32-32; CSU de Vest Timişoara – CSM Slatina 27-31; Cetate Devatrans – SCM Piteşti 47-30

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

S-a cam dus lumea de râpă! Prostul satului a ajuns model de ur­mat, iar ChatGPT-ul…

21 de ore ago

Bulina albă

Radu Rareș, elev al Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Petroșani Pentru că, alături de un…

21 de ore ago

Bulina neagră

Ion B., din Petroșani Pentru că și-a bătut soția, iar procurorii au fost nevoiți să…

22 de ore ago

Ing. Dorin Gligor, directorul general al APA PROD S.A. Deva, apel către toți utilizatorii și către edilii localităților deservite

Magdalena Șerban Seceta severă din România determină ope­ratorii regionali de apă să impună res­tricții sau…

22 de ore ago

Bărbat reținut pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, la Petroșani

Poliția Municipiului Petroșani a fost sesizată, prin SNUAU 112, la data de 10 august a.c.,…

22 de ore ago

Se va vedea și din Deva eclipsa de soare din 12 august 2026

Miercuri, 12 august, asistăm la unul dintre cele mai spectaculoase eveni­mente astronomice ale acestui an!…

22 de ore ago