Handbalistele de la Cetate Devatrans au câştigat toate cele trei meciuri disputate în actualul sezon, ajungând pe locul trei al Diviziei A, seria B, în condiţiile în care alte echipe au câte şase meciuri disputate. După trei succese cu echipe „subţiri”, formaţia antrenată de Adrian Palko va disputa, azi, în deplasare, primul meci mai tare în compania grupării SCM Piteşti, ocupanta locului doi.
Poftă de gol
Gruparea finanţată de Marian Muntean a marcat aproape 90 de goluri în cele două meciuri restante disputate în cursul săptămânii trecute. Cetate s-a impus în partida din deplasare cu Universitatea Oradea, contând pentru etapa a II-a, cu scorul de 37-25 (21-15), iar apoi a făcut instrucţie cu nou-înfiinţata ACS „Avram Iancu” Arad, scor 50-14 (22-8), într-un meci contând pentru etapa a III-a. Cu aceste două victorii şi cu succesul din meciul cu Mureşul Tg. Mureş, contând pentru etapa a V-a, Cetate a urcat pe locul trei, având nouă puncte din trei meciuri disputate. Gruparea din Deva va juca următorul meci mâine, împotriva echipei SCM Piteşti, în deplasare, meciul fiind o restanţă din etapa a IV-a. În continuare, sâmbătă, 24 octombrie, Cetate va juca, pe teren propriu, în cadrul etapei a VII-a, cu CSU Reşiţa, iar miercuri 28 octombrie, va disputa jocul restanţă din etapa a VI-a, în deplasare cu CSM Slatina. (C. Marinuţ)
Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…