Categories: Sport

Finala campionatului şcolar de judo, la Deva

Aproximativ 250 de sportivi de la toate cluburile din ţară sunt aşteptaţi la etapa Finală a Campionatului Naţional Şcolar de Judo care va avea loc la Sala Sporturilor din Deva, vineri, 25 martie 2016, începând cu ora 9.30. Sportivii vor sosi încă de mâine, când este programat cântarul oficial şi va avea loc o şedinţă tehnică. Întrecerile se vor desfăşura vineri, iar primii trei clasaţi de la fiecare categorie vor fi răsplătiţi cu premii în bani, cu medalii şi diplome. Competiţia este organizată de CNS „Cetate” Deva cu sprijinul SCM Deva, Inspectoratului Şcolar Hunedoara, Federaţiei Române de Judo şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

11 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago