Peremiştii hunedoreni, suflet mare, partid mic

Partidul România Mare (PRM) împlineşte în această lună 27 de ani de la înfiinţare. Singurul partid din România postdecembristă care de la fondare şi până în prezent nu şi-a schimbat doctrina, denumirea, sigla şi nici principiile. La ceas aniversar, prm-iştii hunedoreni, conduşi de preşedintele Emanoel Andronache, au organizat o întrunire în municipiul Lupeni, localitatea în care au obţinut cele mai bune rezultate la alegerile locale din 2016. O întrunire la care au participat ultimii, cei mai fideli membri ai PRM din judeţ. „Dacă ne uităm în jur, vedem cât de dezbinată este societatea românească. Doar idealurile naţionaliste ar putea să aducă oamenii împreună. Cred că suntem singura alternativă faţă de cele două forţe politice, aşa-zise de stânga şi de dreapta, care, până acum, ne-au dus la autodistrugere şi ruină. Ambele partide trăiesc doar din greşelile celuilalt şi nu fac decât să învrăjbească oamenii pe chestiuni false”, a declarat Mircea Mincea (foto), vicepreşedintele PRM Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Bulina albă

Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…

7 ore ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…

7 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele au aflat des­pre o duduie din zonă cu ambiții cât Eve­res­tul și cu…

7 ore ago

O INVESTIȚIE ÎN RESPECT: Noua capelă municipală din Hunedoara prinde contur

Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…

7 ore ago

NOTA DE PLATĂ A NEGLIJENȚEI: Devenii riscă să achite 2 milioane de euro din cauza unor tarife „uitate” de funcționari

O eroare administrativă gravă, în­tinsă pe parcursul a aproape un de­ce­niu, amenință direct buzunarele lo­cuitorilor…

7 ore ago

Un nou utilaj modern a ajuns la Primăria Peștișu Mic: Echipament performant pentru curățarea și întreținerea comunei

Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospo­dăririi comunei Peștișu Mic se ex­tin­de. Un echipament modern…

7 ore ago