Pera BMW merge bine şi pe „Gaz”

Ciprian Marinuţ

Echipa cu cel mai celebru nume din SuperLiga „RealSport” a Campionatului Municipal de Fotbal Amatori, Pera BMW, a dispus cu 4-2, după un meci dramatic, de formaţia S.L. Gaz Metan,  al cărei nume e de regulă „toxic” pentru adversari.

S-au jucat cu focul
Tactica şi combinaţiile celor de la S.L. Gaz Metan Deva s-au dovedit ucigătoare pentru 12 echipe din seria I, învinse de „găzari” în sezonul regulat. „Gazul” n-a mai fost însă la fel de toxic şi pentru formaţiile din SuperLigă, iar trupa mânată-n luptă de liderul „Şmen” a suferit, duminică, a doua înfrângere din tot atâtea partide disputate. Soarta meciului cu Pera BMW a fost decisă de golgheterul adversarilor Remus Marta (foto), autor a trei goluri, şi de „dirijorul Pera”, care şi-a adaptat „motorul BMW-ului” şi la un consum de gaz, în loc de motorină sau benzină, şi a câştigat cu 4-2.
Meciul a avut un scenariu halucinant. După 10 minute echilibrate, cu ocazii la ambele porţi, Pera BMW a marcat trei goluri consecutive în doar trei minute, prin Remus Marta (min. 11 şi 13) şi Uruci (min. 12). Ca orice echipă românească, şi Pera BMW s-a culcat pe-o ureche, crezând că va câştiga lejer după aceste reuşite, iar „găzarii” au profitat şi au relansat partida prin punctele marcate de Fl. Andrea (min. 17) şi Roibu (20). Repriza secundă a fost foarte tensionată, întrucât  „găzarii” au forţat egalarea, atacând în valuri, iar cei de la Pera BMW s-au apărat şi au încercat să dea lovitura decisivă pe contraatac. Cu două minute înainte de final, abilul atacant Remus Marta a speculat o eroare a adversarilor şi a dus scorul la 4-2, încheind conturile unei partide dramatice.

One thought on “Pera BMW merge bine şi pe „Gaz”

  • 23 martie 2017 la 21:15
    Permalink

    PERASIFON nu pera bmw. O echipa de praduitori.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.