Pensionarii militari şi-au cerut drepturile în stradã

Andreea Lazăr

Aproximativ 150 de pensionari militari au protestat, ieri, şi la Deva, nemulţumiţi de reducerea pensiilor. Oamenii au scandat, strânşi în faţa Prefecturii, lozinci la adresa guvernanţilor şi au cerut, în masă, demisia Executivului.

Frigul şi ninsoarea nu au reprezentat un obstacol pentru pensionari de a nu participa la miting. Înarmaţi cu pancarte cu imaginile actualilor miniştri, pensionarii şi-au strigat nemulţumirile în faţa Prefecturii, în speranţa că mesajul lor va fi ajunge acolo unde trebuie. „Jos Băsescu”, „Jos Guvernul” sau „Hoţii”, au strigat protestatarii.

Vor banii înapoi

Declaraţiile preşedintelui României privind emiterea unei noi ordonanţe pentru prelungirea termenului de recalculare a pensiilor militare i-au înfuriat şi mai tare pe membrii Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate în Rezervă şi în Retragere. Liderul filialei judeţene, Alexandru Sturza, spune că toate declaraţiile şefului statului nu au fost decât o lovitură de imagine. „Continuarea recalculării pensiilor este ilegală. Nu se ţine cont de absolut nimic în cazul acestei recalculări. Noi vom merge până la capăt cu mişcările de protest şi vom face toate acţiunile juridice necesare, pentru a ne recupera banii şi a anula aceste decizii”, a declarat colonelul în rezervă Alexandru Sturza, liderul Sindicatului cadrelor militare din judeţul Hunedoara.

Printre protestari, s-a numărat şi consilierul social democrat, Vasile Ţonea. Fost ofiţer în armată, Vasile Ţonea s-a trezit cu jumătate din pensie tăiată, după recalculare. „Finalitatea acestor acţiuni de protest ar trebui să fie eliminarea lui Traian Băsescu de pe scena politică. Actualii guvernanţi ar trebui să se gândească şi la motivele care ne-au determinat pe noi să alegem cariera militară. Să nu creadă că frumuseţea uniformei a fost singurul motiv. Şi nu mi se pare normal, după zeci de ani de armată, să ajungi la pensie şi să constaţi că statul îţi ia jumătate din câştig”, a afirmat Ţonea.

Susţinuţi spiritual de preot

În mijlocul protestatarilor militari s-a aflat preotul pensionar Ioan Birău. După ce întreaga viaţă a slujit în cazarme, preotul, cu o cruce ţinută la piept, a venit la miting pentru a-şi susţine spiritual foştii colegi. „Guvernanţii noştri au lucrat cum nu a trebuit. Problemele trebuiau puse într-un alt mod. Prima dată ar fi trebuit recalculate pensiile şi apoi aplicată reducerea. Nu trebuia ca oamenii să ajungă să plângă la bătrâneţe că nu au din ce trăi”, a afirmat preotul Ioan Birău.

În judeţul Hunedoara, Sindicatul cadrelor militare disponibilizate, în rezervă şi în retragere, numără 500 de membri. Potrivit liderului Alexandru Sturza, numărul total de pensionari militari este de aproximativ 1.800 în întreg judeţul.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • La varsta de pensionare de 36 de ani ce pensie poti avea? Am vazut la tv un caz, ieri, la antena 1. Cand s-a inchis unitatea de la Hasdat , am un prieten care s-a transferat la alta unitate. Deci nu era obligatoriu sa te pensionezi , dar au fost multi care au profitat de situatie. PSD a pensionat, PNL a marit pensiile iar PDL plateste scump risipa. PSD a platit nemunca, PNL la fel iar PDL trebuie sa achite nota de plata. Nu e corect sa faci circ intr-o democratie fragila si sa gonesti investitorii. Poate erau mai multi investitori si pensionarii tineri, mult mai tineri , daca erau nemultumiti de valoarea pensiei s-ar fi angajat sa castige mai mult. E nedrept ce se intampla fata de tinerii care nu sunt de pensie si nu au loc de munca.

  • E nedrept fata de toti tinerii si angajatii care au totusi locuri de munca cu salarii de cateva sute de lei.Nu mai vorbim de cei fara locuri de munca.De ce nu a taiat guvernul aceste pensii astronomice in procente,diferentiat si pensiile mai mici de treizeci de milioane sa ramana cel putin la fel?

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

21 de ore ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

21 de ore ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

21 de ore ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

21 de ore ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

22 de ore ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

22 de ore ago