Categories: ActualitateFlash

„Jos Guvernul, jos Băsescu!“

Nicolle Ebner

Peste 700 de sindicalişti din învăţământ, instituţii bugetare judeţene şi locale, sănătate, mineri din Valea Jiului, energeticieni, siderurgişti, pensionari, poliţişti, ceferişti, angajaţi ai Penitenciarului Bârcea, au cerut ieri, în faţa Prefecturii, destituirea Guvernului Boc şi a preşedintelui Traian Băsescu. Mitingul de protest s-a desfăşurat pe o perioadă de două ore, timp în care s-au strigat slogane împotriva actualei puteri, protestul culminând cu incendierea unui banner electoral al lui Traian Băsescu.

Deşteaptă-te române!

„Gargară, demagogie, cinism, politicianism”, scria pe unele pancartele protestatarilor. „Nu avem nevoie de un preşedinte jucător, care să se joace cu soarta noastră!”, „Din reprezentanţii noştri, v-aţi transformat în lipitori!”, „Este începutul sfârşitului pentru voi, nu vă mai vrem!”, sunt doar o parte din sloganele strigate de protestatarii adunaţi în faţa Prefecturii Hunedoara. „Mai urmează ca pensionarilor să le impoziteze aurul din gură, argintul din păr, pietrele de la rinichi, fierul din picioare, zahărul din sânge, şi aţi completat lista cu impozite”, spuneau liderii de sindicat, care s-au perindat pe tribuna amplasată la mică distanţă de ferestrele birourilor în care îşi desfăşoară activitatea reprezentanţii guvernului în teritoriu. Dacă la Iaşi, protestatarii au aruncat pe jos mărunţiş pentru Elena Udrea, care se plânge că nu poate dormi noaptea din cauza datoriilor, la Deva, câteva mame au aruncat spre prefectură pamperşi, aluzie la declaraţia preşedintelui Băsescu, potrivit căreia, se consumă prea mulţi pamperşi pentru copiii din România. „Ne-am săturat de minciună!”, „jos guvernul!”, jos Băsescu!”, au continuat să scandeze sutele de sindicalişti. Huiduielile au încetat preţ de câteva minute, când s-a cântat prima strofă din Imnul Naţional al României – Deşteaptă-te române!, fiind şi singurul moment de linişte de pe toată perioada mitingului.

„Apocalipsa marca Băsescu”

Susţinuţi de participanţi, liderii de sindicat au înfierat măsurile anticriză ale Guvernului Boc, măsuri ce se limitează doar la reducerea salariilor şi pensiilor. „Ceea ce ni se întâmplă este Apocalipsa marca Băsescu, iar acest guvern nu ne mai reprezintă interesele”, au spus sindicaliştii, ameninţând, în acelaşi timp, puterea: „să vă ferească Dumnezeu de solidaritatea sindicatelor!”. Protestatarii i-au cerut prefectului Attila Dezsi să coboare în mijlocul lor, dar, în final, au dat curs invitaţiei reprezentantului guvernului în teritoriu de a participa la o discuţie în biroul acestuia, protestatarii fiind reprezentaţi de o delegaţie a liderilor de sindicat. Protestul organizat de confederaţiile sindicale în faţa Prefecturii Hunedoara s-a încheiat fără incidente, după două ore, aşa cum era programat.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Orăștie au emis ordine de protecție provizorii și au reținut doi bărbați în urma unei agresiuni

La data de 26 iulie 2026, în jurul orei 02:07, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 ore ago

Un pui de barză căzut din cuib, salvat de pompieri şi de comunitatea locală din Ţebea

Un pui de barză, care şi-a rupt o aripă după ce a căzut din cuib,…

3 ore ago

Polițiștii din Petroșani au întocmit dosar penal și emis un ordin de protecție provizoriu într-un caz de violență în familie

În noaptea de 27 iulie 2026, în jurul orei 00:24, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului…

3 ore ago

Gura lumii

Panică mare în re­gi­unea sudică a județului! O trupă întreagă de afaceriști, șefi de insti­tuții…

3 ore ago

Bulina albă

Ancuța Iordănescu, președintele Asociației Copii pentru Viitor Pentru caravana educațională „Prânzul comunitar”, proiect care aduce…

3 ore ago

Au spus PAS SCUMPIRII APEI ȘI CANALIZĂRII! Interviu cu directorul general al APA PROD S.A. Deva, ing. Dorin Gligor

De la 1 iulie 2026, locuitorii din mai multe județe ale țării vor scoate mai…

3 ore ago