Pensiile „speciale” ale primarilor, motiv de dispută între parlamentarii hunedoreni

Natalia Bumbac

Problema pensiilor „speciale” pentru aleşii locali şi judeţeni a revenit din nou în atenţia publică. Proiectul de lege care propune acordarea unei indemnizaţii la limită de vârstă celor care au ocupat funcţii de primari, preşedinţi sau vicepreşedinţi de consilii judeţene etc. s-a aflat ieri pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, dar a picat la vot. Asta, după ce anul trecut, iniţiativă legislativă a trecut de votul Parlamentului, ulterior Curtea Constituţională declarând-o neconstituţională.

„Ce le vor spune primarilor?”
Din informaţiile date de deputatul Laurenţiu Nistor (foto), proiectul de lege a fost refăcut, fiind supus din nou votului, procedura ajungând ieri la Camera Deputaţilor. Doar că iniţiativa legislativă nu a trecut, pentru că nu a întrunit suficiente voturi, fiind vorba de o lege organică. „Legea privind indemnizaţiile primarilor pentru limita de vârstă nu a trecut la vot, pentru că unii deputaţi PNL au votat împotrivă, iar alţii au absentat de la şedinţă. Aş vrea să-i întreb pe deputaţii Carmen Eleonora Hărău (foto) şi Bogdan Ţîmpău ce răspuns le vor da primarilor liberali din judeţ pentru faptul că nu au fost prezenţi la vot?”, afirmă deputatul Laurenţiu Nistor.

„Susţinem salarii mărite, nu pensii speciale”
În replică, ambii deputaţi liberali, Carmen Eleonora Hărău şi Bogdan Ţîmpău, au arătat că veniturile aleşilor locali şi judeţeni ar trebui să fie echivalente cu munca depusă. Iar, în acest sens ar susţine mai degrabă o creştere a salariilor, decât ar susţine acordarea de pensii speciale, nefiind nici momentul potrivit în care politicienii să se gândească la propriile buzunare. Mai mult de atât, deputatul Carmen Eleonora Hărău, intuind că va trebui să răspundă la întrebările venite din partea oponenţilor politici, a arătat că votul din Camera Deputaţilor a fost unul forţat. Parlamentarul a explicat că iniţial s-a votat retrimiterea proiectului de lege către comisii, după care s-a aprobat, tot cu acordul deputaţilor, fiind nevoie de jumătate plus unu din votul celor prezenţi la şedinţă, reluarea votului pe această lege. Dată fiind prezenţa redusă a parlamentarilor, iar liberalii nefiind de acord cu această iniţiativă legislativă şi din cauză că a fost declarată neconstituţională, proiectul nu a fost aprobat.
„În primul rând, trebuie să precizez că punctul de vedere al PNL în legătură cu pensiile aleşilor de toate tipurile este că nu prin pensii se rezolvă problema remuneraţiilor scăzute acordate celor din administraţia locală. De aceea susţinem creşterea indemnizaţiilor aleşilor, fapt care va duce la atragerea oamenilor de calitate în politică, iar prin contributivitate la sistemul de asigurări sociale, va duce şi la rezolvarea problemei pensiilor”, a explicat deputatul Carmen Eleonora Hărău. Parlamentarul hunedorean a mai afirmat că în cazul acestui proiect de lege, cei de la PSD au urmărit să creeze o diversiune, pentru a-i scoate pe liberali vinovaţi în ochii aleşilor din administraţia locală, nicidecum să rezolve o problemă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cred ca L. Nistor are dreptate iar populismele cu veniturile dupa munca sunt ridicole. Primarii au o misiune extrem de dificila. Ar trebui sa recunostem cu totii asta.

  • Nu se vede ce vrea doamna Harau sa faca, ea chiar se crede un politician de calitate? hmmm, decat mai multi ca ea, mai bine mai putini si buni!

  • Care P.N.L. ??? Nu mai exista asa ceva, l-a halit Marginean cu totul. Cum poate avea omul de casa al varanului Voiculescu, vederi liberale ? Mai ales de cand s-a facut si sectant iehovist...

  • Domnul Petru Marginean sigur va avea un alegator care-l va vota pentru functia de primar : Mos Ovidiu, zis taty !

  • Candidatii la primarii sunt fie HOTI (vechi si foarte vechi), fie nu mai vrea NIMENi sa candideze.
    Susprezentatii , si nu doar ei, toti politicientii actuali din tara, de fapt sunt in "precampanie" sau vanatoare de candidati.
    Stiti la cati prieteni si cunostinte , daca nu cumva personal, vi s-a propus o candidatura ?
    De fapt se cauta MARIONETE, si viitori ... inculpati.
    Adica niste fraieri care dupa pozele in costum vor servi poze vargate.
    Toate partidele sunt in DISOLUTIE, profunda.
    Restul, sunt povesti.

  • Nu-mi vine sa cred ca cineva poate gandi la modul asta. Doua intrebari. Chiar toti primarii sunt hoti ? Putem lasa o localitate oricare ar fi ea fara primar si consiliu local ?

  • Domnule "Mihai POP", fireste ca nu va ramane nici un fotoliu de primar liber si nici consilii locale fara consilieri. Dar la felul cum jmenuiesc primarii in functie orice oportunitate de a-si pastra locsoarele lor si ale rudelor si ale prietenilor si ale pilelor, nu vei putea sa-i numesti altfel decat hoti.
    Pe ce principiu "democratic" se merge diferit la institutia presedentiei fata de institutia primarului ?? De ce nu-s de acord politicienii (NICI UNUL) sa se intoarca la munca , in privat ??? De ce nu mai lasa si pe altii, colegi de-ai lor de exemplu ??? de ce un primar TREBUIE sa iasa la pensie din fotoliu si nu, de exemplu, din post de consilier ??? A devenit functia de primar "meserie" , sau cea de consilier local ??? Daca DNA ar avea suficiente resurse, si daca dvs. personal ati cunoaste suficienti primari si felul in care si-au facut campanie (material vorbind), fara a duce lucrurile la extrem si absolutizand, majoritatea primarilor mai vechi de 2 mandate ar fi legati.
    Da' pana la urma, in zona rurala, lacomia se va intoarce impotriva lor, uitati-va la statisticile demografice, si incercati sa faceti o proiectie pe urmatorii 25 de ani. Nefiind paranoic sau pesimist cronic, nu cred ca vreun razboi, chiar de 25 de ani, ar fi adus Romania unde a ajuns, in foarte mare parte, datorita politicii facuta de fostii membri de Partid Comunist. Un curent, o filosofie, o idee socio-politica, sustinuta cu acele mijloace mai bine de 40 de ani, nu poate dispare decat dupa cel putin o generatie, si asta in functie de ce vine dupa.
    Hai sa-mi permit si io sa va pun o intrebare, nu-i nevoie sa-mi raspundeti mie, raspundeti-va dvs. si eventual copiilor sau nepotilor , daca-i aveti :
    dumneavoastra stimate domn , va place cum este administrata aceasta tara si cum se face politica acum ? Si daca raspunsul dvs. (sincer) este da, motivati de ce ?
    Iar daca sunteti primar in functie sau sot de primarita, nu va chinuiti cu raspunsul, (e pacat sa-i mintiti pe cei mici).

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago