Unii aleşi vor pensii speciale, alţii să nu audă de ele

Sorina Popa

Deputatul PSD Simona Bucura Oprescu a depus un amendament la proiectul de Cod Administrativ, care prevede introducerea de indemnizaţii speciale pentru limita de vârstă – pensii speciale – pentru primari, viceprimari, preşedinţi de Consilii Judeţene şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene, potrivit documentului de lucru de la comisia specială care centralizează toate amendamentele depuse până la 20 mai.

Declarat neconstituţional
Şi Asociaţia Comunelor şi Asociaţia Oraşelor din România au câte o variantă de amendament în acest sens. „Nivelul redus al pensiilor pentru limită de vârstă de care beneficiază primarii, preşedinţii şi vicepreşedinţii Consiliilor Judeţene din România generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi pensiile primite de unii subordonaţi“, spune deputatul PSD, în motivarea amendamentului. Ea adaugă că modificarea a ţinut cont de criticile Curţii Constituţionale, care a declarat în două rânduri ca fiind neconstituţional un proiect adoptat în 2016 privind pensiile speciale pentru aleşii locali.

”Fără pensii speciale”
Legat de acest subiect, a m vrut să aflăm părerea de la aleşi din judeţ. ”Într-adevăr, dacă o parte a celor care conduc şi sunt aleşi beneficiază de un plus la salariu, toţi aleşii ar trebui să fie priviţi unitar. Nu trebuie să se facă diferenţe. Pentru unii problema este tratată într-un fel, pentru alţii în alt fel. Primarii reprezintă coloana vertebrală a administraţiei publice locale. Unii dintre primari, după patru, cinci mandate au pensii foarte mici. Faptul că se vor introduce aceste indemnizaţii speciale o consider o chestiune reparatorie. Dar, nu ştiu mai multe despre amendamentul respectiv şi mai multe detalii pot da după ce îl voi studia”, a declarat Mircea Bobora (foto sus), preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara.
În schimb, primarul comunei Ilia, Marius Omotă (foto jos), a declarat că ”normal ar fi ca fiecare să primească o pensie în funcţie de cât a cotizat. Nu mi se pare firesc ca parlamentarii, primarii sau preşedinţii de consilii judeţene să aibă pensii speciale. Dacă vrea careva pensie mai mare, are posibilitatea să cotizeze la pensiile private”.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

22 de ore ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

22 de ore ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Personajul de care vor­bim azi a crezut că dacă are „spate” politic sau pile la…

2 zile ago

Bulina albă

Ștefan Tiriteu, managerul Spitalului municipal Brad La Spitalul Municipal Brad, din județul Hunedoara, Secția de…

2 zile ago