Cristina Ghenea
Mihai Mărtinaş (foto), puşcăriaşul care în urmă cu trei săptămâni a evadat de la locul de muncă, din apropiere de Haţeg, a fost prezentat ieri magistraţilor de la Tribunalul Hunedoara. Instanţa i-a mai adăugat la pedeapsă încă şase luni de închisoare.
„Bărbatul a fost condamnat la şase luni de închisoare pentru infracţiunea de evadare. Pedeapsa se va adăuga la restul rămas de executat, urmând ca în final, să petreacă în spatele gratiilor 49 de luni şi 11 zile”, a declarat Ildiko Glăman, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Hunedoara. Aceasta a adăugat că decizia magistraţilor poate fi atacată cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare.
Mărtinaş fusese depus în penitenciarul Bârcea Mare în luna iunie a acestui an, după ce Judecătoria Sibiu l-a condamnat la patru ani de închisoare pentru furt calificat. Acesta a reuşit să evadeze, fugind de la punctul de lucru din apropiere de Haţeg, unde muncea la scos de cartofi. După aproximativ o săptămână, poliţiştii au reuşit să-l prindă în faţa casei tatălui său, din comuna Berzovia, judeţul Caraş-Severin.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…
Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…
Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…
Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…
J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…
Oprirea lucrărilor la Acumularea hidrotehnică de la Mihăileni reprezintă o greşeală, în condiţiile în care…