Categories: ActualitateFlash

Părinţii se grăbesc să-şi înscrie copiii în clasa I

Andreea Lazăr

Deşi mai este aproximativ o lună până la începerea oficială a înscrierilor în clasa întâi, multe şcoli din municipiul Deva abia dacă mai au locuri libere. Fie că recunosc că au făcut deja înscrieri, fie că doar au luat în evidenţe copiii, cele mai multe unităţi au deja ocupate locurile în proporţie de 80 la sută.
 

Şcoala „Andrei Şaguna”, suprasolicitată
Una dintre cele mai căutate şcoli din Deva este „Andrei Şaguna”. În fiecare an, locurile din clasele întâi sunt ocupate încă dinaintea începerii perioadei de înscrieri. Potrivit conducerii unităţii, popularizarea performanţelor şcolare ale elevilor din această şcoală a început încă din toamnă. „Suntem singura şcoală europeană din Deva. Avem cadre didactice valoroase şi, în fiecare an, am avut performanţe remarcabile la olimpiadele şcolare. Cred că acestea sunt motivele pentru care părinţii doresc să-şi înscrie copiii la noi”, spune directorul adjunct al şcolii, Adina Popa. Şcoala Europeană „Andrei Şaguna” a solicitat Inspectoratului Şcolar aprobarea a cinci clase întâi, dintre care una în sistemul step by step.

Aglomeraţie şi la şcolile din cartierul Dacia
O situaţie similară este şi la şcoala „Andrei Mureşanu” şi Colegiul Tehnic „Transilvania”, unde locurile în clasa întâi au fost deja rezervate aproape în totalitate. Potrivit reprezentanţilor Şcolii Generale „Andrei Mureşanu”, nu s-au făcut înscrieri încă, dar există o evidenţă a copiilor care doresc să înceapă şcoala aici. „De mai mulţi ani noi, desfăşurăm anumite programe comune între copiii de la grădiniţă şi cei din ciclul primar, tocmai pentru a-i motiva pe prichindei să urmeze şi şcoala generală aici. Am întocmit nişte evidenţe cu doritorii, dar mai avem încă locuri libere. La noi, prioritate au copiii care au urmat şi grădiniţa în această unitate”, a declarat directorul Şcolii Generale „Andrei Mureşanu”, Iuliu Deldegan.
Ceva mai rezervaţi în declaraţii au fost reprezentaţii Colegiului Tehnic „Transilvania” din Deva. Aceştia spun că nu vor face înscrieri înainte de data oficială, dar că au deja în evidenţă peste 40 de copii. Directorul şcolii, Mihaela Teodor, spune că, în înscrierea elevilor în clasa întâi, se va ţine cont de legea distribuţiei, primii fiind cei din cartier.
Înscrierile în clasa întâi vor începe, oficial, în 3 martie, termenul limită fiind sfârşitul lunii mai.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

o zi ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

o zi ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago