Comunitate

Parada costumelor la evenimentul „De mici protejăm pământul”

Evenimentul „De mici protejăm pă­mântul” a fost organizat de Colegiul Național Decebal Deva, în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Ovid Den­su­sianu” Hunedoara–Deva.

Emoție
„Evenimentul de astăzi continuă un frumos parteneriat, iar marea de oa­meni adunată ne-a amintit de alte în­tâlniri dragi nouă, precum ((Atelierul lui Moș Crăciun)), organizat tot în cola­bo­rare cu colegiul de­vean, dar și de para­dele cos­tumelor de la Carnavalul de Halloween.
Felicităm conducerea co­legiului pen­tru inițiativa de a aduce un plus de cu­loa­re și sens acestei zile, în care edu­cația pentru protejarea mediului și conș­tientizarea im­portanței reciclării s-au îm­pletit firesc cu o paradă a cos­tu­melor realizate din ma­teriale re­ci­clabile.
Încă de pe stradă, unde au fost ex­puse zeci de panouri cu lucrările celor mici, participanții au fost în­dru­mați spre curtea biblio­tecii. Aici, pe rampă, co­piii au defilat și și-au prezentat cos­tu­mele, fiecare apariție fiind urmărită cu emoție și mult interes, părinții sur­prin­zând în imagini fiecare moment.
Prezentarea a început cu cei mai mici participanți, de la clasele pregătitoare, continuând cu elevii claselor primare până la clasa a IV-a, fiecare nivel fiind reprezentat complet, prin cla­sele A și B. Am văzut costume de prințese, regi și regine, dar și creații inge­ni­oa­se ins­pi­rate din natură – copaci, coșuri de reci­clare sau personaje de poveste și su­pereroi.
La final, sperăm că fiecare dintre cei prezenți a plecat nu doar cu o amintire fru­moasă, ci și cu un me­saj important: gri­ja față de natură în­ce­pe cu pași mici, dar siguri”, a de­cla­rat Sebastian Bara, ma­nagerul Biblio­tecii Jude­țe­ne. (E.P.)

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura