Pandemia nu a reuşit să ne fure şi Crăciunul

Sorina Popa

Toată lumea se întreabă dacă vom sărbători Crăciunul anul acesta? Ei bine, cu toată pandemia asta, vom avea sărbători de iarnă. Cetăţenii vor să ştie şi dacă oraşele, loca­lităţile lor vor fi împodobite, aşa cum se întâm­pla în fiecare an.
În municipiul Hunedoara va fi iluminat festiv de sărbători, spune primarul Dan Bobouţanu. „Avem un acord-cadru pe patru ani, pentru iluminat public de sărbători. Nu vom cheltui ca anul trecut, ci mai puţin de jumătate, având în vedere pandemia şi faptul că vom folosi banii pentru spital şi pentru şcoli. Închirierea, montajul şi demontatul ghirlandelor ne costă în acest an 300.000 de lei. Puteam cheltui 700.000 de lei, dar nu am făcut-o. Am anulat târgul de Crăciun, patinoarul nu va funcţiona în această iarnă, iar concertul de Anul Nou nu va fi organizat. Dar, măcar luminiţele de sărbă­tori să le avem. Viaţa trebuie să continue, să ne bucurăm cu tot cu pandemia asta. Va fi o bucurie pentru copii, cel puţin să vadă ghir­landele prin oraş. Restul sumei care era des­tinată iluminatului public de sărbători va fi re­direcţionată către spital şi şcoli”, a declarat Dan Bobouţanu, edilul şef al municipiului Hunedoara.
La Orăştie, primarul Ovidiu Bălan spune că „avem luminiţele noastre, le-am achiziţionat în ur­mă cu câţiva ani. De aceea, plătim doar mon­tatul lor prin oraş, adică 30.000 de lei. Şi vom mai avea trei brazi în centrul oraşului, înalţi de şap­te metri fiecare. Fără târguri şi alte petre­ceri”, a afirmat Ovidiu Bălan, primarul municipiului Orăştie.
Primarul municipiului Brad, Florin Cazacu, a început deja montarea ghirlandelor pentru sărbători. „În acest an nu avem nimic nou faţă de anul trecut. Echipamentele electrice pentru sărbători le avem, sunt ale noastre, deci nu trebuie să cumpărăm altele. Iar alte activităţi care să consume bani nu organizăm”, a de­cla­rat Florin Cazacu, primarul municipiului Brad.
În ce priveşte municipiul Petroşani, pri­marul Tiberiu Iacob-Ridzi spune că anul acesta vor fi mai puţine luminiţe de sărbători pe străzile din localitate. Iar la Deva, ni s-a co­municat de la primărie că organizarea ilumi­natului public pentru Crăciun se află în procedură de licitaţie.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un șefuleț din zona noas­tră face tot ce poate ca șeful…

22 de ore ago

Bulina albă

Dr. Andrei Bolojan, directorul Spitalului CF Simeria Pentru că a reușit să-și facă o echipă…

22 de ore ago

Bulina neagră

G.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune…

22 de ore ago

Hunedorean, membru într-o rețea de fraudă bancară, condamnat la închisoare

Individul din Petroșani, mutat în Bumbești Jiu, a fost judecat la Brașov alături de alți…

22 de ore ago

Hunedorean urmărit internațional – obligat să plătească costurile cu extrădarea

Peste 10.000 de lei a fost obligat hunedoreanul să plătească Ins­pec­to­ratului General al Poliției Române,…

22 de ore ago

Hunedoreancă, la un pas să fie omorâtă în bătaie

Femeia din Certeju de Sus a fost bătută cu o bâtă de baseball de către…

22 de ore ago