Sibiu vs. Deva: ce caută familiile când aleg un apartament cu 3 camere
Pentru multe familii din centrul și vestul țării, apartamentul cu 3 camere este prima locuință serioasă la care se gândesc.
Pentru misiune au fost alocate trei autospeciale de stingere, autoscara mecanică și o ambulanță SMURD. La sosirea echipajelor operative,
Citește mai multPolițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc letale, aflate în stare avansată
Citește mai multSesiunea de diseminare a rezultatelor proiectului a fost deschisă de domnul Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii noastre, care a subliniat
Citește mai multOpt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări care a avut loc în
Citește mai multVorbesc cârcotașii că un ales de la noi se dă una și, de fapt, este alta. Să explicăm. Omul nostru
Citește mai multConsiliul Județean Hunedoara derulează proiectul de investiții „Reabilitare drumuri județene pentru dezvoltarea infrastructurii turistice și promovarea patrimoniului economic și cultural
Citește mai multMihai Gabriel Irimie, primarul comunei Șoimuș Pentru că, în comună a demarat o nouă investiție, introducerea gazelor naturale în mai
Citește mai multA.J., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de evaziune fiscală.
Citește mai multPolițiștii Serviciului de Investigații Criminale efectuează, în această dimineață, patru percheziții domiciliare în cadrul unui dosar penal întocmit pentru infracțiuni
Citește mai multIeri, forțele terestre ale ISU Hunedoara care acționează pentru stingerea incendiului de vegetație uscată în zona Roșcani, au fost sprijinite
Citește mai multPeste 3 ore au intervenit pompierii militari, ieri dimineață, pentru limitarea și stingerea unui incendiu care a cuprins trei anexe
Citește mai multInvestițiile continuă în comuna Șoimuș. De data asta, primarul Mihai Irimie a anunțat că este vorba de un proiect major,
Citește mai multAsociația „Organizația de Management al Destinației Turistice Deva” organizează concurs pentru ocuparea postului de director executiv. Directorul executiv coordonează întreaga
Citește mai multLa Deva, în 20 august, de la ora 20, la Sala Sporturilor, începe Gala Internațională de Box-Memorialul Mihai Leu. Organizatorii
Citește mai mult