Natalia Intotero, aleasă vicepreședinte al Camerei Deputaților
Camera Deputaţilor şi-a ales, luni, în deschiderea sesiunii parlamentare, noua componenţă a Biroului permanent. Natalia Intotero este vicepreşedinte al Camerei,
Citește mai multCamera Deputaţilor şi-a ales, luni, în deschiderea sesiunii parlamentare, noua componenţă a Biroului permanent. Natalia Intotero este vicepreşedinte al Camerei,
Citește mai multRomânia U21 începe cursa pentru calificarea la EURO 2027, iar lotul a fost anunțat de către selecționerul Costin Curelea. Printre
Citește mai multLuni, 1 septembrie 2025, Castelul Nopcsa și-a deschis oficial porțile pentru public, în cadrul unei festivități la care au luat
Citește mai multÎn acest articol, vom vorbi despre cel mai „pretențios” model de raft din inox și vom vedea care sunt caracteristicile
Citește mai multVorbesc cârcotașii că un personaj de la noi, angajat să aibă grijă de investiții, a plecat din funcție mai repede
Citește mai multFlorin Maxim, antrenor FC Corvinul Pentru că a obținut, cu elevii săi, din nou, o victorie în Liga 2 de
Citește mai multG.I., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată, după ce și-a agresat fosta nevastă.
Citește mai multAcuzații extrem de grave și dezvăluiri făcute de antreprenorul Constantin Mornea (foto), în legătură cu conducerea Camerei de Comerț și
Citește mai multAdministratorul unei firme a fost condamnat penal la o amendă de 3.000 de lei după ce, întocmai ca în filele
Citește mai multIndividul a intrat în gospodăria unei vecine și a amenințat-o că o omoară și îi dă foc la casă. Acesta
Citește mai multBunica micuților a cerut autorităților să-i protejeze pe micuți, respectiv să fie emis un ordin de protecție în urma căruia
Citește mai multMagdalena Șerban Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat, în urma unei vizite efectuate la Spitalul Județean Deva, că va aproba
Citește mai multMagdalena Șerban Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan (foto), președintele AUR Hunedoara, explică de ce poporul român este departe de bine și
Citește mai multDouă meciuri din etapa a 5-a au fost programate duminică, 31 august 2025, în Liga 2. De la ora 11:00,
Citește mai multNici bine nu și-au lins rănile după înfrângerile usturătoare de anul trecut, dar sunt gata de a pune de un
Citește mai multTiberiu Coconeț, reputat profesor de muzică Pentru că a împlinit 45 de ani de când se dedică elevilor iubitori de
Citește mai multGherasim O., din Petrila Pentru că a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce și-a bătut propria mamă.
Citește mai multJudețul Hunedoara se află în pragul unei crize sociale majore. Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) nu
Citește mai multJandarmii din Geoagiu-Băi au fost sesizați de către o femeie că în zona Termelor Romane din stațiune a găsit un
Citește mai mult