Categories: FlashSport

Ousmane N’Doye, „declicul” pentru CNS Cetate Deva

Ovidiu Mănăstire

Gruparea din reşedinţa judeţului a ajuns la trei victorii consecutive şi a urcat pe locul 7 în clasamentul Ligii a III-a, obţinând totodată în ultima rundă, la Cermei, primul succes în deplasare din acest sezon. Venirea lui Ousmane N’Doye pare să fi descătuşat gruparea lui Viorel Tănase, senegalezul fiind providenţial pentru deveni, cu trei goluri marcate în două partide.

„Vreau să realizez mai multe la Deva!”
Chiar dacă a fost incert înaintea partidei de la Cermei, Ousmane N’Doye a fost prezent pe teren din primul minut şi a făcut diferenţa în partea secundă. Căpitanul devean a marcat două goluri pentru CNS Cetate, la scorul de 1-1, deschizând drumul spre primul succes extern al trupei antrenate de Viorel Tănase. „I-am promis ceva lui Cristi Bobar, pentru el sunt la Deva. Am refuzat oferte de Liga I pentru a-mi respecta cuvântul dat lui, rămâne de văzut dacă voi rămâne la Deva din iarnă. S-ar putea să dau curs altei oferte, deşi vreau să realizez şi mai multe la Deva. Ceea ce este mai important este că mă simt bine, m-am pus la punct cu pregătirea fizică, pot să alerg şi asta se vede pe teren”, a spus N’Doye la finalul jocului din judeţul Arad.

„Ousmane este un profesionist!”
Prestaţia senegalezului de 38 de ani a fost remarcată şi de antrenorul Viorel Tănase. „Trebuie să remarc cele două goluri ale lui Ousmane N’Doye, cu execuţii de calitate. Am avut nevoie de un jucător de valoare şi experienţă cum este Ousmane, are valoare individuală de necontestat. L-am şi pus căpitan de echipă de la primul meci, este un lider al vestiarului. S-a pregătit cât a fost acasă şi a venit cu o formă fizică de invidiat, nu are pic de ţesut adipos, e un profesionist”, a spus antrenorul trupei devene.

„La Cermei ne-am realizat obiectivul!”
Chiar dacă echipa sa s-a impus la două goluri diferenţă, tehnicianul de 45 de ani a apreciat că victoria a fost mai greu de obţinut decât o arată scorul. „Am câştigat mai greu decât o arată scorul, vreau să-mi felicit echipa pentru efortul depus şi pentru determinare. Ne-am dorit mult să plecăm de la Cermei cu toate cele trei puncte şi ne-am realizat obiectivul. Per total, am făcut un joc bun tactic, organizat în apărare şi am fost periculoşi în atac. S-a plecat la drum cu un obiectiv îndrăzneţ, dar s-au pierdut puncte importante pe parcurs. Vom vedea în iarnă ce putem face, ne dorim să ne mai întărim şi să continuăm trendul ascendent”, a mai spus Viorel Tănase.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Doi fruntași ai tur­nă­toriilor din vremea fostului regim au a­juns la concluzia că experiența lor…

5 ore ago

Bulina albă

Toma Coconea, parapantist din Petroșani Pentru că va participa la una dintre cele mai dure…

5 ore ago

Bulina neagră

Ștefan C. Pentru că este acuzat și judecat de comiterea infracțiunilor de purtare abuzivă și…

5 ore ago

A vrut să spargă seifurile unui CAR, a ajuns după gratii

Condamnat, în urma contopirii cu o altă pedeapsă, la aproape 3 ani de închisoare cu…

5 ore ago

Cadastru gratuit pentru cetățenii din Bucureșci. Apel al primarului

Magdalena Șerban Înregistrarea proprietăților în ca­dastru și cartea funciară rămâne, pentru mulți proprietari din mediul…

5 ore ago

Răchitova: impozitele s-au majorat fiindcă a decis Guvernul. Conducerea locală, neputincioasă în fața legii

Magdalena Șerban La Răchitova, majorările de dări locale, situate între 70-100%, nu au fost dorite…

5 ore ago