Categories: Sport

CNS Cetate a încheiat turul cu o victorie la scor

Ovidiu Mănăstire

Gruparea din reşedinţa judeţului a obţinut a cincea victorie consecutivă, învingând în deplasare, scor 6-2, pe Mamma Mia Becicherecu Mic, în ultima etapă a turului Ligii a III-a, seria a IV-a. Ousmane N’Doye a reuşit al doilea hattrick consecutiv, iar cu cele nouă goluri marcate în patru partide pentru deveni, a devenit golgheterul seriei.

Tecsi, la cel mai bun meci pentru deveni
Favorită clară înaintea duelului de pe stadionul „CFR”, în faţa unei echipe aflate în suferinţă, formaţia deveană a pornit ca din „puşcă”. Dator cu evoluţiile în tricoul devean, Tecsi a deschis scorul după doar 11 minute, marcând de la 12 metri. Ousmane N’Doye şi-a început recitalul nouă minute mai târziu, reluând în poartă de la şapte metri, o minge centrată de pe stânga de Sahru. Gazdele au dat impresia că pot reveni după ce Radu a transformat un penalti obţinut de Dumiter în duelul cu Kereki. Însă trupa lui Tănase a intrat la cabine cu un avantaj de două goluri, N’Doye înscriind şi el din penalti, acordat pentru faultul lui Ştrango la Tecsi.

Iernează cu speranţe de promovare
Meciul era jucat la finalul orei de joc, Tecsi reuşind dubla cu un şut de la 10 metri, în dreapta portarului. Ousmane N’Doye a marcat din nou în minutul 70, cu un şut la colţul lung din careu, senegalezul izbutind al doilea hattrick consecutiv, cu care a ajuns la nouă goluri pentru CNS Cetate şi a obţinut titlul de golgheter al seriei. Gazdele au redus din diferenţă prin Dumiter, care l-a învins pe Raţ din careu, dar scorul final a fost stabilit de Robert Cristian, mijlocaşul devean reluând în plasă de la doi metri, o minge centrată de Sahru. S-a încheiat 6-2, cel mai clar succes al trupei lui Viorel Tănase din tur, alb-albaştrii fiind la jumătatea întrecerii la cinci puncte în spatele liderului Naţional Sebiş.
MAMMA MIA BECICHERECU MIC 2 (1)
Culda – Pricop, Strango, Albert, Dragu – Stancu, Ciobanu – Filip, Z.Radu (cpt.), Croitoru (84 Sein) – Dumiter. Antrenor: Elty Neagoe
CNS CETATE DEVA 6 (3)
Raţ – Petresc, Kereki, Ionică, Doboş (58 Vîrtan) – N’Doye (cpt.), Vastag – Bloj (58 Chitaru), R. Cristian, Sahru – Tecsi (73 Lupu). Antrenor: Viorel Tănase
Arbitrii: Vasile Rodina  (Alba Iulia) – Sebastian Pantea, Alina Mihoc (ambii din Arad)
Au marcat: Z.Radu (26 – penalti), Dumiter (75) – Tecsi (11, 60), N’Doye (20, 33 – penalti, 70), R. Cristian  (82)
Stadion: „CFR” din Timişoara, spectatori 50

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Cred ca Deva va promova,cu o condiție, sa se muncească în pauza de iarna și sa se tragă tare în cantonamente,iar tot lotul sa pună umărul 100/100, fără femei,și fără: alcool,pierdut noptiile,discoteci,baruri,cafele,tigari..felicitari.

Recent Posts

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a atacat în instanță, prin ordonanță președințială ordinul președintelui Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă de delegare a ei la București. Experiență Ieri, Tribunalul Hunedoara i-a dat câștig de cauză Georgetei Tomuța, aceasta putând să revină la sediul din Deva. Reamintim că, în urmă cu câteva săptămâni, șefii din București au „executat-o” pe directoarea Agenției de Șomaj din județ, delegând-o la București, în vederea coordonării activității Serviciului Autorizare pentru Plasare Străini. O delegare care punea în pericol programul „Tranziție Justă” în valoare de 26 de milioane de euro. De fapt, bătaia este pe acești bani. Mai exact, cine coordonează proiectul cu fonduri europene. Mesagerul Hunedorean a obținut în urmă cu câteva săptămâni un punct de vedere de la conducerea ANOFM. „Decizia delegării are la bază atât experiența administrativă a doamnei Georgeta Tomuța, precum și studiile acesteia ce vizează domenii ale Științelor Juridice, respectiv Științele Eco­nomice. Proiectele cu finanțare europeană privind Programul Tranziție Justă sunt implementate la nivel județean prin coor­donarea și monitorizarea acestora de că­tre ANOFM, neexistând nici un risc de pierdere a finanțării în ceea ce privește în­locuirea managerului de proiect, situație cu care ANOFM s-a mai întâlnit și în alte proiecte desfășurate de-a lungul tim­pului”, se arată în comunicatul transmis de ANOFM pentru Mesagerul Hune­dorean. Așadar, 1-0 pentru Tomuța în dispută cu conducerea ANOFM. Ce urmează? (S.Popa

Directoarea de la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Hunedoara, Georgeta Tomuța, a…

5 ore ago

Gura lumii

  Vorbesc cârcotașii că o șefă din județ are un apetit foarte mare pentru tinerii…

7 ore ago

Bulina albă

  Polițistul brădean Radu Pavel Pentru că a reușit să urce singur și apoi să…

7 ore ago

Se deblochează 87 de posturi în spitalele din judeţ, la un deficit de peste 800 de angajaţi. Cum e la Spitalul Judeţean de Urgenţă Deva?

  Magdalena Șerban Spitalului Județean de Urgență Deva a înaintat în prima parte a anului…

7 ore ago

Cuplurile de aur vor fi premiate de administraţia publică din Dobra. Şi-au câştigat respectul pentru jumătate de secol împreună

Magdalena Șerban Împlinirea a 50 de ani de căsnicie e una dintre cele mai respectate…

7 ore ago