Gura lumii 15.11.2016

Vorbesc cârcotaşii că un director de pe la noi, de la o instituţie de stat, face ce vrea cu bugetul pe care an de an îl primeşte de la şefii mai mari. Cică, spun zvonerii prin târg, omul nostru îşi finanţează proiectele instituţiei cu banii de la judeţ, însă o parte dintre aceştia se întorc, astfel încât directorul de care vorbim bagă sume frumoase în propriul buzunar. Şi asta de mai mulţi ani, să se înţeleagă bine. În aceste condiţii, gurile rele sunt interesate cum de directorul de care vorbim nu a fost prins cu şmecheriile pe care le face, pentru că vorbim de bani publici. Zvonerii şuşotesc că respectivul fentează de ani buni statul şi cu ajutorul unor salariaţi dintr-o instituţie judeţeană, motiv pentru care e mai greu să fie depistat. Însă, lucrurile se pare că nu rămân aşa.

Unde-i pianul? Unde-i pianul? Aceasta a fost întrebarea pe care a pus-o un director care a ajuns şef la o instituţie de cultură din judeţ. Deşi obiectul muzical se afla printre bunurile firmei, acesta nu exista fizic. După multe căutări, pianul bucluclaş a fost găsit taman la o directoare în curte, care ar fi vrut să-l facă nevăzut. Însă, se pare că planurile i-au fost dejucate şi directorul de care vorbim a reuşit să-l aducă înapoi la instituţia culturală. E adevărat, defect, pentru că, te pui cu oamenii care vor să cânte la pian, dar nu au habar? Oricum, fostul manager al instituţiei cu pricina se face vinovat, povestesc cârcotaşii prin târg, de multe matrapazlâcuri de acest gen. Se pare că el avea doar un singur lucru de spus: le trecem la casat. Obiecte funcţionale, de mare preţ, pe care le avea firma în proprietate, dar de care fostul manager şi-a bătut joc. Pe banii noştri, să fie clar.