Orăștioara de Sus, prin lentila video

Magdalena Șerban

Un primar nu poate sta de pază la fiecare colț de stradă sau pe fiecare colină, să vadă cine se ceartă cu legea, aruncând deșeurile pe unde nu ar trebui, de exemplu. Dar în curând va avea ajutoare, ur­mând să se finalizeze implementarea proiec­tu­lui ce ține de mon­tarea unui sistem de su­pra­ve­gh­ere video, demers câș­tigat prin Planul Național de Re­dre­sare și Reziliență (PNRR).

Preventiv
„Nu avem poliție comunitară care să defileze toată ziua, dar și așa, e foarte greu să fii pe fază când se întâmplă câte ceva ce nu ar trebui. Deasta am și ales să accesăm fon­duri ne­rambursabile pentru asi­gu­ra­rea sis­temelor inteligente de ma­na­gement, demers pe care îl im­ple­mentăm la nivel local pentru întreaga comunitate și toți cei care ne vor vizita. În­su­mează 673.671 de lei, iar camerele sunt montate în mai multe puncte strategice, astfel încât să de­servească un peri­me­tru cât mai larg. E un pas mare pentru a spori gradul de sigu­ranță oferit cetățenilor. Și să nu uităm că informația video in­re­gistrată poate constitui pro­ba­toriu în instanțele jude­că­torești. Noi vrem să fie liniște, fiecare să-și poată vedea de viața lui, în pace. Prevenția nu a stricat niciodată”, a punc­tat Vasile Marian Inăşescu (foto), pri­marul din Orăştioara de Sus. De subliniat că aceste camere video LPR oferă posibilitatea recunoaşterii numerelor de înmatriculare şi a altor caractere latine, iar sistemul de supraveghere video constă în infrastructură transfer date, echipa­mente de transmisie date, camere video fixe și monitorizare. Este unul complex și cuprinde o arie foarte mare de acoperire.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ACȚIUNE INTEGRATĂ PENTRU PREVENIREA ȘI COMBATEREA MIGRAȚIEI ILEGALE, ÎN JUDEȚUL HUNEDOARA

Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…

19 ore ago

ȘASE PERSOANE REȚINUTE ÎN URMA PERCHEZIȚIILOR DOMICILIARE PRIVIND FURTURILE DE CABLU DIN CUPRU

Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniș­te, că s-a ales praful de…

2 zile ago

Bulina albă

Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…

2 zile ago

Bulina neagră

C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…

2 zile ago