Categories: Actualitate

Din fonduri europene, administrația din Orăștioara de Sus va implementa un sistem performant de monitorizare video

Magdalena Șerban

Comuna Orăștioara de Sus va bene­ficia de suplimentarea gradului de siguranță prin achiziționarea de către conducerea publică de aici a unui sistem de monitorizare video, în baza unei cereri de finanțare aprobate prin Planul Național de Redresare și Re­ziliență (PNRR).

 

Prevenție și siguranță

„Asigurarea sistemelor inteligente de management pentru primăria din Comuna Orăștioara de Sus” este un obiec­tiv pentru care am câștigat finan­țare și pe care îl vom implementa la nivel local pentru întreaga comunitate și toți cei care ne vor vizita. Valoare to­tală a investiției este de 673.671 de lei. Sistemul este unul modern. Recent, am semnat (la București, la minister) con­tractul de finanțare. Aceste camere vor fi foarte utile pentru cetățeni, în con­dițiile în care siguranța este unul din factorii vitali ai vieții de zi cu zi. Nu pu­tem să spunem că ne confruntăm cu mul­tiple fărădelegi, dar nici nu putem afirma că ele nu există. Așa că pre­ven­ția, indiferent de domeniul în care este aplicată, mereu își dovedește im­por­tanța majoră. Chiar zilele trecute a fost un eveniment neplăcut, fiind spartă o cabană din zonă. Atunci când rău­fă­că­torii știu sau cel puțin observă faptul că există astfel de camere video, poate pun frână în comiterea ilegalităților. Oricum, la cererea organelor abilitate, noi putem pune la dispoziție înre­gis­tră­rile, așa că infractorii vor fi identificați și apoi prinși mult mai ușor. Ba mai mult, poate împiedicăm tot în acest mod și aruncarea haotică a deșeurilor (unele chiar voluminoase) ori a reziduurilor re­zul­tate din construcții. Peste tot există și asemenea cazuri. Dar trebuie sto­pate. Camerele vor fi montate în mai multe puncte strategice, tocmai pentru a cuprinde un areal cât mai mare. Îi asi­guri omului apă, canalizare, drumuri asfaltate și alte facilități, dar dacă nu se simte în siguranță, în primul rând, din start s-a pierdut sentimentul de con­fort”, a arătat Vasile Marian Inăşescu (foto), primarul din Orăştioara de Sus. Edilul a mai amintit că tot prin Planul Național de Redresare și Reziliență a mai semnat un contract de finanțare și pentru un tronson (piste) pentru bici­clete, demers care se pretează pentru promovarea istoricului, a pitorescului și a întregului patrimoniu local. De aici nu lipsesc rutele turistice mai mult decât ofertante pentru drumeții sau plimbări prin natură, ocazie cu care orice mu­safir poate deprinde și o bună lecție de istorie, cunoscând mai bine rădăcinile t recutului.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

21 de ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

21 de ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago