Magdalena Șerban
O altă administrație publică ce oferă serviciul online de plată pentru dările locale și nu numai este cea din Turdaș. Astfel, cu ajutorul aplicației CityOn, schimbul de informații între primărie și cetățeni e simplu, atât în cazul persoanelor fizice cât și în cel al persoanelor juridice.
Cu viteza click-ului
Acum, cei plecați din zonă, dar cu proprietăți pentru care trebuie să achite impozite, nu mai au nici o scuză să rămână restanțieri. Primăria Turdaș se numără printre cele care pun la dispoziția cetățenilor oportunitatea online de a plăti taxe, amenzi, într-un mod cât se poate de simplu și comod, doar accesând https://turdas.cityon.ro. “Vreau să le mulțumesc acelora care și-au onorat taxele până acum, nu contează dacă au plătit în numerar sau prin virament bancar. De încasarea lor depind și multe demersuri ale noastre, de la studii de fezabilitate pentru noi proiecte investiționale și până la multe altele”, a arătat Remi Bocșeri (foto), primarul din Turdaș. De menționat
că aplicația pentru telefon poate fi găsită sub numele de „Romania CityOn”, atât în App Store, cât și în Google play. Aplicația pentru calculator poate fi accesată direct de pe site-ul www.turdas.ro
Un incident tensionat ar fi avut loc vineri, 30 octombrie 2026, în sediul Primăriei comunei…
Anunțul a fost făcut astăzi de Nistor Laurențiu - Președintele Consiliului Județean Hunedoara Maria Ștefanie…
Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Hunedoara au desfășurat, la data de…
Poliția Municipiului Lupeni a fost sesizată, la data de 29 octombrie a.c., cu privire la…
Decizia taxării parcărilor din zona Policlinicii a fost luată pentru că: 🅿️de multe ori, mai…
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…