Categories: ActualitateFlash

O deveancă a câştigat la CEDO 15.000 de euro

Volodia Macovei

Aşa cum era previzibil şi am prezentat în ediţia de ieri, deveanca Maria Dâmbean a câştigat procesul cu statul român, intentat la CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului). Prin sentinţa dată, femeia va primi despăgubiri în valoare de 15.000 de euro, plus plata cheltuielilor judiciare 390 de euro.
Dosarul a fost prelungit nefiresc şapte ani
Sentinţa a fost dată ieri de către instanţa CEDO de la Strasbourg. Reamintim că Maria Dâmbean a dat statul român în judecată, deoarece a considerat că ancheta privind decesul în accident rutier al soţului său nu a fost realizată corect. Mai exact, dacă în martie 2000, un prim raport de expertiză ajunsese la concluzia că şoferul camionului implicat în coliziune este vinovat de producerea accidentului, în septembrie 2004, un al doilea raport al Institutului Naţional de Expertize Criminalistice a stabilit contrariul. Astfel, urmărirea penală a şoferului respectiv a fost abandonată şi, printr-o sentinţă definitivă din octombrie 2006, justiţia a respins cererile devencei. Femeia a reclamat faptul că ancheta în acest caz nu a fost corectă.
Curtea europeană a constatat că plângerea devencei este justificată şi că ancheta şi judecata din România nu au fost echitabile, fiind prelungite  nefiresc de mult, soluţia fiind dată la şapte ani după producerea evenimentului rutier.
În sentinţa CEDO din această cauză se specifică faptul că statul român este obligat să-i plătească femeii, în termen de trei luni, 15.000 de euro daune morale şi 390 de euro cheltuieli de judecată. Maria Dâmbean ceruse 46.000 de euro prejudiciu material reprezentând veniturile soţului său pe cinci ani, 5.000 de euro, costurile reparaţiei maşinii, 3.500 de euro pentru cheltuielile de înmormântare şi daune morale de 500.000 de euro pentru suferinţa suportată de ea şi copiii săi, suferinţă care ar fi cauzat şi decesul fiicei sale, în 2011.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Va felicit pentru dreptatea care vi s-a facut ,lupt a fost foarte grea dar ati demonstrat ca , in Romania justitia este corupta si se incalca legea cu buna stiinta .

Recent Posts

POLIȚIȘTII DIN SIMERIA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT DOI BĂRBAȚI BĂNUIȚI PENTRU COMITEREA UNOR FRAUDE BANCARE ȘI FURT CALIFICAT

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Simeria au efectuat cercetări privind furtul unui card bancar și…

2 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cum se învârt banii eu­ropeni în regiunea cu lămpașe, între niște po­tentați și niște sine­cu­riști?…

7 ore ago

Bulina albă

Sandu Remus - căpitanul echipei Jiul Petroșani Pentru că a acceptat să conducă gruparea fanion…

7 ore ago

Bulina neagră

Adrian B. din Uricani Pentru că a fost trimis în judecată pentru conducerea sub influența…

7 ore ago

După ce l-a jignit pe primar pe Facebook, e bun de plată. Dacă soluția rămâne definitivă, trebuie să-i plătească edilului șef 10.000 de lei despăgubiri morale

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu (foto) a câștigat la Tribunalul Hunedoara, pro­cesul intentat lui Mihai Marian…

7 ore ago

Muncește cu „drag” pentru a achita amenzi de aproape 8 mii de lei

Hațeganul sancționat repetat a crezut că va scăpa fără a da soco­teală, dar planul lui…

7 ore ago