La Adunarea Generală a Federaţiei Române de Atletism au participat 234 de membri, din 249 cu drept de vot şi a durat peste 8 ore şi jumătate iar pentru funcţia de preşedinte al FRA au candidat fosta campioana olimpică la maraton Constantina Diţă, campioana olimpică la săritura în lungime Anişoara Cuşmir-Stanciu, preşedintele în exerciţiu Florin Florea şi fostul preşedinte al federaţiei, Sorin Matei.
În vârstă de 58 de ani, Anişoara Cuşmir-Stanciu este campioană olimpică la săritura în lungime, la Los Angeles, în 1984 şi mai deţine în palmares titlurile de vicecampioană mondială şi europeană. Este Maestru emerit al sportului, a primit Ordinul Naţional pentru Merit, în grad de ofiţer, în anul 2000, a activat ca antrenor în cadrul secţiei de atletism a CSA Steaua şi a coordonat lotul olimpic de atletism la JO din 2016 de la Rio de Janeiro.
Pentru cele 4 funcţii de vicepreşedinte au fost aleşi Nicoleta Grasu, Virgil Preda, Cristina Man şi Cristian Dragomir. Prima mare competiţie pe care România o va organiza sub coordonarea noii conduceri a federaţiei este Campionatul European de Atletism pe echipe Liga I.
Vorbesc cârcotașii că au început deja negocierile subterane pentru o primărie din județ. Cică sunt…
Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…
Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…