Politica si administratie

Noua Republicã se ţine departe de Alianţa DA

05 noua republica

Volodia Macovei

Noul protocol votat în 7 septembrie, în cadrul Consiliului Naţional al Forţei Civice, care alătură Alianţei DA şi Iniţiativa România Liberală, respectiv gruparea liberalilor ce nu merg pe mâna lui Crin Antonescu, nu este agreat şi de Noua Republică, formaţiune aflată în aceeaşi zonă de dreapta, dar dorindu-şi, se pare, un drum propriu şi o prezenţă distinctă pe scena politică, la viitoarele alegeri.
Aşadar, unitatea dreptei, văzută de analişti ca unică şansă de a crea o structură puternică împotriva uriaşului USL – chiar cu picioarele sale de lut -, este departe de a se înfăptui integral. Şi asta, deoarece nu numai Noua Republică stă deoparte, încercând, am spune, „marea cu degetul” pe un electorat preferând mai degrabă stânga politică, ci şi partidul Mişcarea Populară şi, evident, PDL, care crede încă într-o revenire prin forţe proprii.
Am solicitat o poziţie lămuritoare din partea reprezentanţilor hunedoreni ai Noii Republici şi am aflat că reproşurile aduse noii alianţe provin din neîncrederea în oamenii politici ce o gestionează.
„Din punctul nostru de vedere, unitatea dreptei nu poate fi acum discutată onest şi realist, decât în planul unor poziţii apropiate cu privire la probleme ale ţării. De aceea, credem că singurul temei care leagă această alianţă (D.A. reloaded) este disperarea părţilor. Noua alianţă DA mimează existenţa unui front puternic de unitate. Producerea formelor fără fond e o atitudine politicianistă care ţine departe electoratul dornic de noutate.
Noua Republică întreabă: de ce a mai demisionat Mihai Răzvan Ungureanu din PNL, dacă vrea să se unească acum cu Tăriceanu? De ce a mai achiziţionat Forţa Civică, dacă vrea unitatea dreptei alături de PDL? Cum interpretează MRU rolul lui Tăriceanu de consultant al premierului Ponta?
Domnul Ungureanu se reîntâlneşte sub cupola unui proiect politic cu foşti colegi, alături de care a petrecut nu mai puţin de opt ani în PNL. În aceste condiţii, Noua Republică se întreabă dacă modelul guvernării Tăriceanu, unul al risipei banului public şi incompetenţei administrative, este cel pe care noua Alianţă DA îl propune României?”, se arată în punctul de vedere al organizaţiei judeţene Hunedoara a partidului Noua Republică.
O concluzie simplă nu pare la îndemână, în condiţiile în care, totuşi, este greu de crezut că vreo formaţiune politică românească, din cele mai noi, va reuşi să izbândească în competiţiile electorale, evitând atragerea unor politicieni deja consacraţi – prea puţini luminoşi şi curaţi -, cu sisteme de penetrare electorală deja puse la punct şi o reţea de relaţii în teritoriu, fără de care e dificil de câştigat capital electoral. Discursurile teoretice privind o masă importantă de români care s-ar depărta de variantele electorale de până acum, pentru a susţine construcţii noi, mai ales de dreapta, sunt încă doborâte de analizele şi sondajele ce testează permanent tendinţele la vot. Rămâne de văzut dacă schimbările radicale vor avea priză la un electorat ce nu a oferit, până acum, nici o surpriză notabilă.

2 comentarii la „Noua Republicã se ţine departe de Alianţa DA

  • Lipsa de unitate a dreptei e un cost platit pentru refuzul PDL de a asuma (cu masuri concrete de reformare) si greselile facute, pe de-o parte, dar pentru graba unor noi sau mici formatiuni de a mima rezultate. Astfel clasa politica ramane „fara filtru”. Lautaru si Branduse sunt in MP, Vladu si Grigoras in FC, PNTCD e in perfuzii dar nu refuza aliante, PDL doarme sub aceiasi lideri. Noua Republica a inchis momentan subiectul aliantelor si bine face. E posibil ca aceste costuri sa fie reflectate de rezultatele din 2014, da. Dar e legitim sa te intrebi de ce sa voteze electoratul oameni care mimeaza noutatea sau sunt incremeniti in aroganta.

  • In acest moment asa zisa „unitate” mi se pare a fi doar un mod prin care fosti membri ai partidelor de pana acum (toate responsabile de situatia curenta) incearca o schimbare de brand. Un fel de Marie cu alta palarie. E bine ca NR incearca sa-si pastreze identitatea, chiar cu riscul de a pierde voturi. Caracterul e mai important si e o investitie de durata decat smecheriile conjuncturale.
    Nu cred ca avem nevoie de o dreapta unita (in orice conditii si cu oricine se declara de dreapta) cat avem nevoie de o dreapta cinstita!

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura