Categories: Sport

Noi soluţii pentru lotul olimpic

Ciprian Marinuţ

Şase gimnaste şi doi antrenori de la lotul de junioare al României de la Deva au plecat, la finalul săptămânii, în cantonamentul de la Izvorani al senioarelor pregătite de Octavian Belu şi Mariana Bitang. Trei dintre gimnaste şi ambii antrenori sunt de la CNS-CSS „Cetate Deva.

Se caută „sânge proaspăt”

Junioarele Diana Rusu, Beatrice Mărgărit şi Tatiana Geamparoiu, de la CNS-CSS „Cetate” Deva, împreună cu Larisa Iordache (foto), Diana Bulimar şi Ana Maria Bican au fost invitate să facă pasul spre echipa olimpică de senioare. Cele şase gimnaste şi antrenorii Ramona Micu şi Cristian Moldovan s-au alăturat, la finalul săptămânii, lotului condus de Octavian Belu şi Mariana Bitang în cantonamentul de la Izvorani. „Invitaţia a venit din partea Federaţiei Române de Gimnastică la cererea celor doi tehnicieni ai echipei şi este semnul că se caută noi soluţii pentru echipă în perspectiva viitoarelor competiţii majore. Cele şase gimnaste, majoritatea medaliate deja la Europenele de junioare, se vor pregăti cel puţin până în septembrie cu lotul de senioare. Apoi, în cazul în care valoarea şi calităţile le vor permite să facă faţă cerinţelor, ele vor deveni componente ale echipei de senioare”, a afirmat Adrian Liga, directorul Colegiului „Cetate” Deva.

Albaneze la Deva

Rămasă fără şase dintre cele mai valoroare sportive, sala de antrenamente a lotului de junioare de la Deva va găzdui timp de o lună o sportivă şi o antrenoare din Albania. „Riselda Selaj şi antrenoarea Dolores Zekthi se vor pregăti timp de o lună la Deva cu celelalte sportive din lotul de junioare al României. Venirea celor două albaneze la Deva face parte dintr-o colaborare a Comitetului Olimpic şi Sportiv Român cu forul similar din Albania. În plus, din 16 august, la Deva, va veni în pregătire şi lotul de junioare de la Oneşti. E posibil ca unele gimnaste din acel lot să fie promovate în lotul de la Deva”, a precizat Adrian Liga. Lotul de senioare al României este aşteptat la Deva în jurul datei de 6 septembrie. De aici, toate sportivele vor pleca la Reşiţa, unde va avea loc Campionatul Naţional, programat în perioada 17-19 septembrie. Competiţia de la Reşiţa va fi ultima verificare înainte de Campionatele Mondiale, care se vor desfăşura în perioada 16-24 octombrie, în Olanda.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

11 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

11 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

11 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

11 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

11 ore ago