Categories: FlashSport

Naţionala de popice a nevăzătorilor se „construieşte” la Hunedoara

Ciprian Marinuţ

Aproximativ 50 de sportivi nevăzători se vor întrece pentru a fi selecţionaţi în echipa naţională, în weekend, la Arena de popice de la Cinciş. Noile echipe tricolore, formate din şase jucători la masculin şi trei jucătoare la feminin, vor reprezenta România la Campionatul European de Popice.

Adevăraţii campioni
Finala Campionatului Naţional de popice pentru nevăzători va avea loc sâmbătă şi duminică, 20-21 aprilie, la Cinciş. La start, se vor afla sportivi din judeţele Mureş, Iaşi, Satu Mare, Maramureş, Prahova, Sibiu, Dâmboviţa şi Bacău, iar concursul face parte din campania „Susţinem adevăraţii învingători”. Competiţia va decide campionii naţionali şi cine vor fi noii componenţi ai echipelor naţionale ale României, la feminin şi masculin. Cei care vor fi selecţionaţi vor reprezenta România la Campionatul European de Popice pentru nevăzători, care va avea loc în Serbia, în perioada 21-26 mai 2013. Sportivii se vor întrece individual şi pe echipe, în funcţie de trei categorii de acuitate vizuală: orbire totală (B1), deficienţe severe (B2) şi deficienţe moderate (B3). Câştigarea medaliilor şi a primelor locuri din fiecare categorie clasifică automat sportivul în echipa naţională.

Sportivii paralimpici merită să fie cunoscuţi
Campania „Susţinem adevăraţii învingători” are ca obiectiv creşterea gradului de conştientizare a mişcării paralimpice din România, oferind sportivilor cu dizabilităţi o şansă de notorietate, comparabilă cu cea a sportivilor normali. Ea sprijină eforturile Comitetului Naţional Paralimpic de a asigura accesul antrenorilor şi sportivilor la concursurile naţionale şi internaţionale, precum şi la sălile de antrenament şi echipamentele sportive necesare. „Ar fi interesant de ştiut câţi oameni cunosc că jocul de popice este un sport practicat şi de către persoanele cu deficienţe de vedere. Sau că România are o echipă naţională care participă la campionate internaţionale pentru nevăzători şi a obţinut rezultate foarte bune în ultimii ani. Aceşti sportivi merită recunoaştere şi merită să fie încurajaţi, iar noi încercăm să le oferim sprijinul nostru în cadrul campaniei susţinem adevăraţii învingători”, a spus Ilias Pliatsikas, director general aş companiei Olympus. Competiţia de la Cinciş este organizată de Asociaţia Nevăzătorilor din România şi Comitetul Naţional Paralimpic în colaborare cu firma Olympus, care este una dintre primele companii care au sprijinit echipa tricoloră la Jocurile Paralimpice „Londra 2012”.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

În Sudul județului, un­de pe vremuri se sco­tea diamantul ne­gru, câțiva băieți isteți au ­descoperit…

17 ore ago

Bulina albă

Avram Iancu, sportiv din Petroșani pentru că a reușit să stabilească o performanță pentru România,…

17 ore ago

Bulina neagră

Marius m., din Lupeni, recidivist pentru că a urmărit, atacat și tâlhărit o bătrână care-și…

17 ore ago

Deva: urmărire în trafic după ce un șofer fără permis nu a oprit la semnalele polițiștilor. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore

Polițiștii din cadrul Biroului Ordine Publică Deva au solicitat oprirea regu­la­mentară a unui autoturism care…

17 ore ago

Polițiștii din Uricani au pus în executare un mandat privind executarea pedepsei cu închisoarea

Polițiștii din cadrul Poliției Ora­șu­lui Uricani au desfășurat o acțiune pentru punerea în aplicare a…

17 ore ago

Vlad și Alexandru au sprijinit polițiștii în prinderea unui bărbat urmărit

În timp ce se aflau în timpul liber, în zona Centrului Vechi din municipiul Deva,…

17 ore ago