Categories: Sport

Campionatul Naţional al Veteranilor la popice

Nicolae Gavrea

Arena de popice din municipiul Hunedoara a găzduit la finalul săptămânii trecute o nouă ediţie a Campionatului Naţional de popice pentru veterani, la care au participat 68 de sportivi şi care s-au întrecut la cinci categorii.

Una dintre surprizele frumoase au realizat-o popicarii de la CS Siderurgica Hunedoara, care, deşi au pierdut 11 jucători, care au primit dezlegare de a se transfera la CS Buziaş, au cucerit medaliile de bronz cu echipa alcătuită din Tiberiu Frankfurt, Gyula Feher, Ioan Holtea, Nicolae Gherasim şi Ilie Stanca Pe locul doi, s-a clasat echipa de la CS Buziaş iar titlul naţional la această categorie a revenit, în premieră, celor de la CSO Tălmaciu.
În concursurile individuale, la feminin podiumul a fost ocupat, în ordine, de Doina Westermann (Buziaş), Emilia Gavriloiu (Tălmaciu) şi Emilia Ebel (Buziaş), iar la masculin – categoria peste 70 de ani, medaliaţi au fost Francisc Uihely (Buziaş – aur), Vasile Lupulescu (Buziaş – argint) şi Ioan Herman (CFR Iaşi), iar în întrecerea celor cu vârste între 60 şi 69 de de ani, ordinea de pe podium a fost Vasile Cioacă (Tălmaciu), Aurel Deheleanu (Buziaş) şi Ioan Popirad (Buziaş)
Întrecerea amatorilor sub 59 de ani a fost câştigată de Bogdan Deheleanu (Buziaş), Călin Cazacu (Tălmaciu) şi Iosif Haţegan (Buziaş), organizatorii mai oferind un premiu individual şi lui Vasile Croitoru (Iaşi), care a fost cel mai vârstnic participant. Revenind la cei de la CS Siderurgica Hunedoara, trebuie menţionat faptul că patru sportive de la acest club vor participa, în weekendul ce urmează, la Campionatul Naţional al juniorilor mici (sub 14 ani) de la Ploieşti, iar luna viitoare, popicarii de pe Cerna vor evolua, în perioada 12-14 septembrie, la “naţionalele” de juniori de individual clasic şi tandem de la Cluj.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii pe la colțuri că a în­ceput bătălia pentru un post important, politic, pe…

5 ore ago

Bulina albă

Dan Bobouțanu, primarul municipiului Hunedoara Pentru că a avut un vis și l-a împlinit, să…

9 ore ago

Bulina neagră

C.T., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost acuzat de agresiune domestică și riscă chiar…

9 ore ago

„Spartanii” care au atacat cu pari, cărămizi și bucăți de asfalt o patrulă, condamnați definitiv

S-a întâmplat în toamna anului 2023, în Călan, unde trei membri ai aceleiași familii –…

9 ore ago

Familie din Deva, terorizată de un boschetar drogat cu aurolac

Individul fusese condamnat la 2 ani și 8 luni de închisoare pentru lovire, hărțuire, dar…

9 ore ago

Din nou pe culmile lumii. INSEMEX Petroşani, prezent la reuniunea Federaţiei Europene a Inginerilor în domeniul explozivilor – EFEE din Marea Britanie

Magdalena Șerban Recent, la Manchester (Marea Bri­ta­nie), s-au desfășurat cea de-a 25-a Adunare Generală și…

9 ore ago