Categories: Comunitate

Municipalitatea din Brad a obținut finanțare pentru stații de încărcare a vehiculelor electrice

Magdalena Șerban

Primăriile sau alte instituții pu­blice au ocazia să primească bani prin Administraţia Fondului pentru Mediu (AFM) pentru a instala stații de reîncărcare pentru mașinile elec­trice. Însă deși viitorul va fi unul ver­de, mai în toate domeniile, nu multe autorități și-au dat silința să obțină aceste fonduri nerambursabile. Prin­tre cele care au aplicat cu suc­ces se numără municipalitatea bră­deană, care urmărește consolidarea unei infrastructuri pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic.

În beneficiul tuturor: de la localnici, la vizitatori
„Pentru a le cere oamenilor să trea­că la un transport electric, trebuie să le asigurăm și infrastructura ne­ce­sară încărcării autovehiculelor elec­trice. Am făcut deja un pas important, câștigând finanțare prin AFM pentru 5 astfel de stații, amplasamentele fiind la intrare în oraș, pe drumurile naționale, iar două au fost prevăzute în zona centrală (arealul primăriei și al pieței agroalimentare). Mai avem încă o stație care nu a fost aprobată, dar pentru care am depus contestație, amplasarea ei stabilind-o pe Strada Aleea Privighetorilor din cartierul Peste Luncoi. Valoarea totală, deci a întregii investiții eligibile, este de 950.000 de lei. Avem o cotă de co­fi­nan­țare din bugetul propriu și, de ase­menea, trebuie să asigurăm ali­men­tarea cu energie electrică a acestor stații din punctele de trans­formare aflate în pro­xi­mi­tate. Pre­țul încărcării mașinilor va fi su­por­tat de către pri­mărie. Urmează par­tea de proiectare și apoi de exe­cuție. Dacă în anul cu­rent se va reuși finali­zarea proiectării și a întregului de­mers aferent, la anul trecem la exe­cuția propriu-zisă. Am decis să spri­ji­nim populația, deoarece stațiile elec­trice care sunt amplasate în parcarea unui supermarket din municipiu sunt nefuncționale în acest mo­ment. Prin urmare, venim în în­tâm­pinarea celor care din grijă pentru mediu, și-au achi­ziționat mașini elec­trice. Cu siguranță urmează și alții, trend-ul fiind unul ascendent”, a pre­ci­zat edilul-șef din Brad, Florin Cazacu (foto). De adăugat că în 2022, în România au fost înmatriculate peste 10.000 de mașini 100 la sută electrice. Însă, rămâne în continuare problema sta­țiilor de încărcare. Sunt doar câteva mii (în regim public) la nivel național, iar șo­fe­rii care aleg au­to­vehiculul elec­­­tric trebuie să-și calculeze foar­te bine tra­seul și nu­mă­rul de kilo­metri. În con­cluzie, pri­marii pot ajuta, dacă vor și își dau silința.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

10 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

10 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

10 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

11 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

11 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

11 ore ago