Gata, autobuzele electrice circulă pe străzile Devei!

Primele autobuze electrice (foto) circulă deja pe străzile Devei.
Începând de ieri, primele două auto­buze electrice care vor deservi trans­portul local din Deva au ieșit pe tra­see. Acestea circulă pe liniile 3 și 6 și pe liniile 4-5 (centrul comercial Auchan).

Rampă de îmbarcat cărucioare
Societatea de Transport Public Local Deva anunță că și celelalte două auto­buze electrice vor intra în curând în exploatare, deservind călătorii din mu­ni­cipiu. Municipiul Deva are 26 de auto­vehicule electrice. Dintre acestea, 4 sunt autobuze Karsan e-Atak – tip 1 și 22 microbuze Karsan Jest Electric – tip 2. Autobuzele și microbuzele electrice au fost achiziționate pe fonduri euro­pe­ne, în cadrul proiectului de moder­ni­zare a sistemului de transport public local prin achiziționarea de vehicule eco­logice. Vehiculele ecologice cores­pund tuturor normelor europene în domeniul transportului de călători, anunță cei de la Primăria Deva.
Mașinile sunt echipate cu: camere de luat vederi în scopul identificării even­tu­a­lelor acte de vandalism și asigurării siguranței circulației rutiere, cu podea complet coborâtă, cu rampă de îm­barcat cărucioare pentru persoanele cu dizabilități motorii, cu sistem de cli­ma­tizare (încălzire, ventilație și aer condiționat), cu sisteme electronice cu afișaj LED de informare a pasagerilor în interior și exterior, respectiv sisteme de sonorizare în interior, cu sistem de localizare prin GPS etc.
Investiția în autobuze electrice face parte din Planul de Mobilitate Urbană Durabilă a Municipiului Deva.
Achiziția de autobuze electrice este prima componentă a proiectului de modernizare a transportului public lo­cal din Deva. A doua componentă este modernizarea sistemului de transport public local prin reabilitarea infra­struc­turii aferente.
Ambele proiecte vor contribui la creș­terea calității serviciilor de trans­port public local în municipiul Deva, precum și la o calitate mai bună a vieții lo­cuitorilor. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele pe la colțuri că se termină cu șmecheriile pentru un per­sonaj din…

15 ore ago

Bulina albă

Dorel Șchiopu, președintele Filialei Județene Hunedoara a Asociației Naționale „Cultul Eroilor – Regina Maria” Pentru…

15 ore ago

Bulina neagră

O.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a încălcat ordinul de protecție emis pe numele său,…

15 ore ago

Marea împăcare. Administratorul public al Devei și consilierul local Emanuel Clej, moment emoționant în Consiliul Local Deva

În ultimele zile am asistat la un adevărat scandal vizavi de Ștrandul municipal din Deva.…

15 ore ago

O nouă reținere pentru 24 de ore, în urma cercetărilor efectuate de polițiști în cazul unui conflict între doi bărbați din Mihăileni

Polițiștii continuă cercetările în cazul conflictului izbucnit în noaptea de 20 iunie 2026, în localitatea…

15 ore ago

Luncoiu de Jos: din bani europeni, se vrea instalarea de sisteme de energie regenerabilă pentru gospodării, sub umbrela tranziției juste

Magdalena Șerban Programul Tranziție Justă (PTJ) fa­cilitează instalarea de noi capacități de producere a energiei…

15 ore ago