Municipalitatea din Deva cumpără autobuze electrice

Municipalitatea din Deva cumpără 26 de autobuze electrice pentru transportul local, contractul de achiziţie a vehiculelor, în valoare de 43,81 milioane lei, fiind semnat ieri de primarul Florin Oancea.
Contractul prevede cumpărarea a 22 de minibuze şi patru autobuze, precum şi a 33 de staţii de încărcare electrică, dintre care şapte sunt cu încărcare rapidă. Achiziţia re­prezintă o primă etapă din proiectul de mo­d­ernizare a sistemului de transport public local din municipiul Deva.
Etapa a doua a proiectului se referă la modernizarea şi reabilitarea infrastructurii aferente transportului public local. Aceas­tă componentă urmează să fie imple­men­tată prin procedura de achiziţie – licitaţie des­chisă pentru un contract de lucrări de tip proiectare şi execuţie.
„Aceste două proiecte vor contribui la creş­terea calităţii serviciilor de transport public local în municipiul Deva, precum şi la o calitate mai bună a vieţii locuitorilor prin reducerea emisiilor de CO2″, a declarat primarul municipiului Deva, Florin Oancea.
Termenul de realizare a proiectului de mo­dernizare a transportului public din Deva este sfârşitul anului 2023.
Proiectul se derulează cu fonduri euro­pene nerambursabile câştigate de admi­nis­­traţia locală în cadrul Programului Ope­ra­ţional Regional 2014-2020. (A.Năstase)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din județul nostru vorbesc pe la colțuri despre o mare tranzacție de culise…

3 zile ago

Bulina albă

Natalia Intotero, deputat PSD de Hunedoara Pentru că a fost numită la conducerea Ministerului Mediului,…

3 zile ago

Bulina neagră

R.E., din municipiul Deva Pentru că pe numele său a fost emis un ordin de…

3 zile ago

Nu ratați ajutorul pentru încălzire! S-au deschis depunerile la Primăria Ghelari pentru sezonul rece și suplimentul de energie

Magdalena Șerban Locuitorii comunei Ghelari cu ve­nituri reduse pot depune cererile și de­clarațiile pe propria…

3 zile ago

Primăria Comunei Băița modernizează serviciile publice: investiție de peste 65.000 de euro într-o autoutilitară nouă, din bani europeni obținuți prin GAL Țara Zarandului

Magdalena Șerban Comuna Băița face un pas important spre modernizarea infrastructurii lo­cale și eficientizarea serviciilor…

3 zile ago

Protestul de la mina Vulcan s-a încheiat: minerii au ieșit la suprafață după negocieri în subteran

Tensiunile de la Mina Vulcan s-au stins în cursul nopții de miercuri spre joi, după…

3 zile ago