Minora s-ar fi aflat sub influența drogurilor și a spus că din cauza consumului de substanțe interzise nu-și amintește incidentul. Cele două polițiste au arătat că în urma agresiunilor au avut nevoie fiecare de câte 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Totul s-a petrecut la Lupeni, minora fiind cercetată penal pentru comiterea infracțiunii de ultraj. Potrivit anchetei, adolescenta a ajuns la Spitalul Municipal Lupeni după ce a fost bătută de concubinul ei. Conform legii, medicii au alertat Poliția Lupeni iar două agente s-au dus la spital pentru a discuta cu minora. Numai că polițistele s-au trezit că ele sunt cele agresate, adolescenta lovindu-le pe acestea cu pumnii și picioarele. Instanța de judecată a dispus internarea tinerei într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an, pentru săvârșirea infracțiunilor de ultraj. (M.Gânju)
„Cât dai, atâta face!” — și-a zis un funcționar dintr-o urbe din județ, după ce…
Sorin Bălu, antrenor principal Jiul Petroșani Pentru că și-a mobilizat exemplar elevii, aceștia reușind să…
Violeta M., din Lupeni Pentru că a fost acuzată că alături de concubinul ei și-a…
Magdalena Șerban APA PROD face pași mari în teren pentru atingerea obiectivului principal: o apă…
Edilul șef al Hunedoarei, Dan Bobouțanu, se află zilele acestea într-o vizită oficială în China,…
PSD a decis, în unanimitate, să nu susțină prin vot un guvern condus de premierul…