Ca urmare, Tribunalul Cluj va judeca astăzi contestaţia, iar hotărârea pe care o va da va fi definitivă. În cazul în care contestaţia procurorilor va fi respinsă, Monica Iacob-Ridzi ar trebui pusă în libertate în aceeaşi zi. Există şi varianta opusă, adică de admitere a contestaţiei procurorilor sau de amânare a luării unei decizii.
Monica Iacob-Ridzi a ajuns în spatele gratiilor din data de 16 februarie 2015, atunci când a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul supranumit „2 Mai“. Aceasta a lăsat acasă doi copii cu vârste de preşcolari, micuţii rămânând în grija tatălui lor, Tiberiu Iacob-Ridzi, primarul municipiului Petroşani. (N.Bumbac)
Creativitate, spirit de echipă și implicare pentru o școală mai sigură. În perioada ianuarie –…
La sosirea echipajelor de stingere întreaga locuință era cuprinsă de un fum dens, iar focul…
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au scos din trafic un bărbat depistat la volan,…
În urma perchezițiilor efectuate, în data de 12 februarie a.c., de polițiștii din cadrul Serviciului…
Astăzi, în jurul orei 17:00, polițiștii din cadrul IPJ Hunedoara au intervenit de urgență în…
România ocupă primul loc în Uniunea Europeană la darea de mită. Unul din cinci români…