Monica Iacob-Ridzi, în lacrimi, în faţa judecătorului de eliberare condiţionată: „Mi-am dus crucea cu decenţă în ultimii trei ani”

Natalia Bumbac

Monica Iacob-Ridzi (foto) a înregistrat o primă victorie în instanţă. Cererea fostului ministru de eliberare condiţionată a fost admisă vineri, 27 octombrie, de Judecătoria Gherla, decizia nefiind definitivă. Ea va putea părăsi penitenciarul în momentul în care va avea o decizie favorabilă definitivă din partea instanţei. Cea dată vineri a fost contestată de procurorii DNA. Contestaţia urmează să fie judecată de o instanţă superioară.
Monica Iacob-Ridzi îşi ispăşeşte pedeapsa la Secţia Exterioară de Femei a Penitenciarului Gherla. Înainte să ajungă în instanţă, cererea fostului ministru de eliberare condiţionată a fost analizată de Comisia de specialitate din penitenciar, fiind admisă cu unanimitate de voturi, a arătat avocatul petentei, conform celor de la dejeanul.ro. Potrivit aceleiaşi surse, când i s-a acordat cuvântul în sala de judecată, Monica Iacob-Ridzi a izbucnit în plâns şi a vorbit despre cei doi copii ai săi şi despre alte probleme cu care se confruntă. „…se întâmplă un caz unic în România. Sunt executată atât de ANAF cât şi de executorul judecătoresc pentru aceeaşi sumă, prejudiciu. Practic sunt executată de două ori… Am participat la peste 100 de programe în penitenciar, mi-am dus crucea cu decenţă în ultimii trei ani. Am fost declarată iniţial «inaptă pentru muncă» pentru că aveam şapte afecţiuni medicale. Acum am 15 afecţiuni, 14 dintre ele constatate la Spitalul Penitenciar Jilava, unde am fost internată. Am insistat să lucrez, am făcut nenumărate cereri până mi-au fost aprobate. Totul pentru a câştiga zile de libertate, să pot fi alături de cei doi copii ai mei. Am lucrat cinci luni la curăţenie, de un an lucrez la servirea mesei, lucrez 10 ore pe zi, muncă fizică, numai Dumnezeu ştie ce este în sufletul meu… Îmi e greu să vă descriu în cuvinte ce simt cei doi copii. Mă roagă în fiecare zi să merg acasă. Refuză să meargă la grădiniţă în lipsa mea. Băieţelul a început clasa I, are dificultăţi mari de adaptare în lipsa mea. Lăsarea mea în detenţie şi fiecare zi departe de copii, nu face decât să ne afecteze şi mai mult situaţia medicală, atât a mea cât şi a copiilor. Conform noii legi (n. r. Legea recursului compensatoriu), eu am primit 150 de zile de libertate şi eu am obţinut altele prin muncă. Practic, patru ani din cinci sunt consideraţi executaţi. Vă rog respectuos să îmi permiteţi să ajung acasă lângă cei doi copii, pentru că această cruce mă apasă tot mai greu. Sunt momente în care simt că mă prăbuşesc psihic”, i-a declarat, printre lacrimi, Monica Iacob-Ridzi judecătorului, conform dejeanul.ro.
Monica Iacob Ridzi a ajuns în spatele gratiilor din data de 16 februarie 2015, atunci când a fost condamnată la cinci ani de închisoare în dosarul supranumit ”2 Mai”. Aceasta a lăsat acasă doi copii cu vârste de preşcolari, micuţii rămânând în grija tatălui lor. Pe de altă parte, autorităţile statului au obţinut în instanţă executarea silită a bunurilor fostului ministru pentru recuperarea prejudiciului din acelaşi dosar.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.