Ciprian Marinuţ
Multiplă campioană naţională şi câştigătoare a tuturor concursurilor interne din acest an la junioare I, triplusaltista Andreea Todereanu (foto), de la CNS CSS „Cetate” Deva, are nevoie de un „zbor” în jur de 13.30 metri, pentru a-şi asigura biletele la Mondialele din Canada.
Luptă cu ea însăşi
Triplusaltista Andreea Todereanu, de la CNS-CSS „Cetate” Deva, mai trebuie să învingă… legile fizicii la Campionatul Naţional Şcolar, programat în week-end la Bucureşti, pentru a „ateriza”… în lotul care va reprezenta România la Campionatul Mondial de Juniori I. Pe lângă titlurile naţionale şi alte medalii, Andreea a reuşit deja multe „zboruri” de peste 12.90, prag ce reprezintă baremul de „admitere” la Mondiale. Însă, pentru a primi „verde” de la Federaţia Română de Atletism, Andreea are nevoie de o performanţă competitivă pe plan mondial. „Deplasarea în Canada e foarte costisitoare, iar Federaţia va selecţiona în lotul care va participa la Mondiale doar sportivii şi sportivele cu şanse la primele locuri. De aceea, pe lângă îndeplinirea baremului, Andreea trebuie să demonstreze, printr-o săritură valoroasă, că se poate bate la medalie”, a spus antrenorul Nicolae Alexe.
Totul e posibil
Atleta deveană a intensificat pregătirea, pentru a reuşi acest zbor, prin intrarea într-un cantonament cu Lotul Olimpic al României, la Bucureşti, încă din 22 mai. La ultimul concurs, Andreea a „zburat” 12.94 metri, însă, în condiţii de vânt din direcţia opusă. „Andreea a muncit mult şi simt că e în formă. Poate şi sper că va reuşi un salt de 13.30 la Naţionale, dacă vremea va fi favorabilă. Oricum, mai avem o şansă la Campionatele Internaţionale ale României, din 4 iunie, de la Constanţa”, a spus antrenorul Nicolae Alexe.
Le mulțumesc colegilor mei parlamentari PSD ai județului Hunedoara: Natalia Intotero (deputat, vicepreședinte al Camerei…
Vorbesc gurile rele că un concurs pentru ocuparea unui post la o unitate medicală ar…
Robert Humel, profesor și cunoscut artist plastic din Petroșani Pentru expoziția sa intitulată inspirat „Repere”,…
Ștefan f., din Petroșani, recidivist Pentru că a ajuns după gratii pentru nerespectarea ordinelor de…
Sindicatul Muntele, ce reuneşte mineri şi energeticieni din cadrul Complexului Energetic Valea Jiului, se declară…
În fiecare an, ziua de 20 martie, Ziua Internațională a Francofoniei, este sărbătorită de către…