Comunitate

Modernizări de rigole, şanţuri şi podeţe în satul Mărtineşti

Magdalena Şerban

Primăria Mărtineşti continuă amenajarea şanţurilor, rigolelor şi a podeţurilor în satul principal. În urma acestor lucrări, localitatea va avea toate străzile asfaltate şi rigolele betonate. Totodată, în plan mai sunt şi satele Dâncu Mare şi Jeledinţi, proiectul de modernizare fiind deja întocmit, dar îşi aşteaptă identificarea sursei de finanţare.

„Acum ceva vreme, când s-a asfaltat în baza unei investiţii implementate din bugetul local, nu au fost cuprinse şi aceste rigole, rămânând descoperite cinci podeţe către gospodăriile oamenilor şi circa 150 de metri liniari de rigole. În Mărtineşti avem ca drum principal cel judeţean, la care se adaugă străzile comunale, cele laterale. De aceste străzi e vorba. Ele au fost modernizate. Problema a fost că vechiul constructor a intrat în insolvenţă şi nu voia să renunţe la contractual cu noi (proiectul a început pe timpul fostei conduceri locale) şi aşa că l-am acţionat în instanţă, unde am avut câştig de cauză, apoi, după respectarea tuturor reglementărilor şi termenelor, am reluat licitaţia, iar acum se va finaliza şi acest segment, fiind reluat din punctul în care s-a împotmolit. Suma la care ajunge e de 30.000 de lei, bani pe care i-am alocat la început de 2019. Lucrările se vor finaliza în anul acesta”, susţine primarul din Mărtineşti, Adinel Botescu (foto). Acesta mai anunţă cetăţenii că se fac probe la reţeaua de apă ce a fost realizată pe axă guvernamentală, urmând să fie predată operatorului şi apoi dată în circuitul public.

Comenteaza

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Descoperă mai multe la Stiri si informatii din judetul Hunedoara. Mesagerul Hunedorean

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura