Categories: Eveniment

Mistuite de flãcãri în garaj

Dan Terteci

Misiune de foc pentru pompierii hunedoreni. Ieri, Detaşamentul din Deva a intervenit cu două echipaje şi două autospeciale cu apă şi spumă pentru lichidarea unui incendiu violent izbucnit, în jurul orei 14, într-un garaj din localitatea Chişcădaga.

Pericol, din cauza unor tuburi cu oxigen
Ajunşi la faţa locului, pompierii au constatat că focul cuprinsese garajul în care se aflau patru vehicule – două maşini de teren şi două autoturisme – şi o bună parte din acoperişul casei aflate în imediata apropiere. În ajutorul angajaţilor ISU au sărit şi pompierii privaţi ai unei societăţi din Chişcădaga. Împreună au reuşit să stingă incendiul după aproximativ 30 de minute de luptă cu flăcările. Pericolul cel mai mare a fost faptul că în momentul izbucnirii focului, în garaj erau două tuburi de oxigen, care ar fi putut exploda, dacă nu ar fi fost evacuate în timp util de pompierii militari. Proprietarul garajului a suferit arsuri pe mâini, în timp ce încerca să stingă de unul singur incendiul. Bărbatul a primit îngrijiri medicale şi a fost transportat, cu o ambulanţă SMURD, la unitatea de primire a urgenţelor din Deva. După primele indicii, se pare că focul a pornit de la nişte scântei apărute în urma lucrului cu un aparat de sudură.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi, director pe la o firmă de…

10 ore ago

Bulina albă

Mioara Pavel, medic Pentru că a fost numită în funcția de director medical al Spitalului…

10 ore ago

Bulina neagră

F.D., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi.

10 ore ago

Rectorul Universității din Petroșani, printre românii blocați în Orientul Mijlociu din cauza războiului

Situația de securitate din Orientul Mijlo­c­iu s-a complicat, iar Ministerul Afacerilor Externe monitoriza, ieri, aproximativ…

10 ore ago

Fără permis, la volan și băut pe deasupra

Un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Uricani, a fost reținut pentru 24…

10 ore ago

Deputatul AUR Tiberiu Claudiu Bârstan: ne ducem copiii în Dubai, în excursie școlară. Da, foarte „educativ”

Magdalena Șerban Pe-un picior de plai, pe-o gură de… Dubai. O fi exemplu de bune…

10 ore ago