Pogea, amendat de Curtea de Apel Bucureşti

Nicolle Ebner

Ieri, Curtea de Apel Bucureşti (CAB) a dispus amendarea ministrului Finanţelor, hunedoreanul Gheorghe Pogea, cu 20 la sută din salariul minim brut pe economie, pentru că nu a respectat decizia CAB privind acordarea sporului de 50 la sută pentru angajaţii Instanţei supreme.

Sancţionat pentru nerespectarea unei sentinţe judecătoreşti
Angajaţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au contestat, în instanţă, actul Ministerului Finanţelor Publice (MFP), prin care s-a decis că salariile angajaţilor de la ÎCCJ nu vor mai include sporul de stres, iar surse din magistratură au declarat că şefii ÎCCJ au refuzat să plătească, miercuri, 8 iulie, salariile angajaţilor fără aceste sporuri. Pe 9 iulie, Instanţa supremă a obţinut suspendarea actului administrativ emis de Pogea, însă guvernul a emis, la rândul său, o ordonanţă de urgenţă prin care ordonatorul de credite, respectiv ÎCCJ, să nu poată accesa linia de credite pentru salarii, fără o verificare a Curţii de Conturi. Ieri, CAB l-a sancţionat pe ministrul hunedorean cu o amendă de 20 la sută din salariul brut pe economie, pentru neexecutarea sentinţei judecătoreşti din data de 9 iulie, prin care s-a anulat ordinul referitor la sistarea plăţii drepturilor de 50 la sută. Pe de altă parte, CAB a respins cererea Instanţei supreme de a obliga MFP şi pe Pogea la plata unor despăgubiri.
Decizia de ieri prevede că amendarea se pune în practică din 9 iulie, dată la care justiţia a hotărât că MFP trebuie să plătească 50 la sută sporul de stres. Hotărârea poate fi atacată cu recurs.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • sporuri de stres ar trebui sa ia toata tara .sporuri ca nu isi fac treaba ca sunt corupti nu le trebuie?

Recent Posts

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

6 ore ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

6 ore ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

6 ore ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Zvonurile spun că o­mul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…

o zi ago