Un nou incendiu s-a produs, de data aceasta la Batiz, la fața locului intervenind pompierii Detașamentului Hunedoara și cei ai Punctului de Lucru Bretea Română cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă.
„Ajunși la locul evenimentului, pompierii au constatat faptul că ardeau violent anexele casei (garaj și bucătărie de vară), incendiul fiind extins și la locuința (P+M) construită pe structură din lemn, aflată în imediata apropiere. Echipajele de intervenție au lichidat incendiul în limitele găsite și au evacuat din garaj, două butelii încărcate, care prezentau pericol de explozie. Din fericire, nu au existat victime, ci doar pagube materiale”, au informat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Hunedoara. (A.N.)
Se aude prin târg că după ce „conuța penalistă” era să facă implozie când a…
Florin Maxim, antrenor FC Corvinul Hunedoara Pentru că a oferit suporterilor din Valea Jiului un…
Adonis P., din municipiul Vulcan, recidivist Pentru că a fost trimis în judecată după ce…
Spitalul Județean de Urgență (SJU) Deva face un pas major în modernizarea infrastructurii medicale. Consiliul…
Un recidivist în vârstă de 29 de ani va petrece următorii 3 ani în spatele…
Un tânăr descoperit în stare de inconștiență la marginea municipiului Petroșani a fost condamnat de…